Teoria credinţei

Această teorie susţine că nu există nimic în afară de suflet şi spirit. Adepţii acestei teorii exprimă opinia că există entităţi spirituale, separate unele de altele prin calităţile lor, şi care sunt numite sufletele oamenilor. Aceste suflete există independent chiar şi inainte de a se coborî şi încarna în corpuri umane.

După ce corpul moare, moartea nu se extinde peste aceste entităţi pentru că acestea sunt spirituale. În opinia lor, moartea este o simplă separare între elementele din care este formată o entitate. Prin urmare ei se referă la faptul că organismul material este format dintr-un ansamblu de câteva elemente care se vor separa din nou după moarte. Dar sufletul fiind o entitate spirituală , nu se poate dezintegra astfel încât structura sa să fie afectată. Aşadar, sufletul este nemuritor şi există veşnic.

După aprecierea adepţilor acestei teorii, corpul este un fel de îmbrăcăminte a entităţii spirituale şi cu el se îmbracă sufletul. Prin intermediul corpului, sufletul îşi manifestă puterile sale,calităţile sale şi diferitele facultăţi. Prin acest mod sufletul oferă viaţă şi circulaţie corpului şi îl protejează de vătămări. Corpul însuşi este fără viaţă şi inert şi nu are nimic în afară de materie fără viaţă şi tot aşa va rămâne si în momentul în care sufletul îl va părăsi. De asemenea, toate semnele de viaţă pe care le vedem în corpul uman, nu sunt decât manifestările puterilor sufletului.

Teoria Dualismului

Aceasta este teoria celor care cred în dualitate (coexistenţă a două principii sau a două elemente diferite). Potrivit opiniei lor, corpul este o creaţie perfectă, independentă, vie, se hrăneşte şi îşi furnizează singur tot ce are nevoie pentru existenţă, se protejează singur şi nu are nevoie de nici un ajutor al unei entităţi spirituale.

Cu toate astea, acest corp nu este considerat ca fiind esenţa persoanei. Acest rol este luat de către sufletul inteligent, care este socotit ca fiind entitate spirituală, precum spun şi adepţii primei teorii.

Diferenţa dintre cele două teorii cu privire la corp, se bazează pe dezvoltarea rapidă a ştiinţei, care a descoperit că natura a fixat în interiorul organismului toate nevoile si cerinţele importante ale acestuia, şi de aceea activitatea sufletului în corp nu mai rămâne decât să atribuie corpului însuşirile, calităţile bune şi interesele spirituale. Adică ei cred în ambele teorii simultan, dar totodată afirmă că sufletul este cauza de origine a creerii corpului, ceea ce înseamnă că corpul este rezultatul şi continuarea sufletului.

Teoria negării

Cercetătorii acestei teorii neagă existenţa oricărei realităţi spirituale şi recunosc doar corporalitatea organismului. Adepţii acestei teorii neagă prezenţa a absolut oricărei entităţi spirituale, abstracte, în structura corpului uman.

Cu o certitudine incontestabilă ei consideră că mintea umană nu este altceva decât un derivat al organismului. Ei descriu corpul ca o maşinărie cu cabluri electrice care fac contactul între organe şi creier.

Opinia lor este că întregul mecanism corporal este activat de stimulenţi exteriori care vin în contact cu corpul şi sunt transmişi către creier sub forma de plăcere sau durere, în funcţie de asta creierul dă comandă unui organ anumit despre modul cum să actioneze.

Totul este controlat de către nervi (cabluri) şi tendoane, care sunt conectate potrivit unui program al cărui scop este de a evita sursele de durere şi de a aspira spre sursele de plăcere.

Prin acest mod, afirmă susţinătorii acestei teorii, se petrece în om, înţelegerea oricărei situaţii a vieţii şi reacţia faţă de ea. Senzaţia de inteligenţă şi logică din mintea noastră, se aseamănă cu o fotografie sau o ştampilă a ceea ce s-a petrecut în interiorul corpului. Avantajul omului faţă de restul oricărui alt animal, constă în faptul că tot ceea ce are loc în organism se reflectă în creier ca o imagine pe care omul o simte şi o primeşte ca logică şi raţională. De aceea, adepţii acestei teorii afirmă, că tot ceea ce percepem cât şi concluziile pe care le tragem, nu sunt altceva decât rezultatul proceselor care se petrec în interiorul corpului. În mod similar, unii dintre adepţii teoriei dualismului sunt de acord cu teoria negării, dar cu toate astea ei adaugă existenţa unei entităţi spirituale eterne numită “suflet”, care după opinia lor se îmbracă în sistemul organismului.

Ei afirmă că sufletul este esenţa persoanei, în timp ce organismul serveşte doar ca înveliş acesteia.

Se poate descrie în aceast mod, tot ceea ce a fost prezentat până în ziua de azi de catre ştiinţele umane, ca noţiune de “corp şi suflet”.

Corp şi suflet ca noţiuni ştiinţifice în înţelepciunea cabalei

Destinaţia ştiinţei cabala este de a revela lumea superioară celor care o studiază, în aceeaşi măsură de claritate şi fiabilitate cu care ne dezvăluie ştiinţele exacte lumea noastră. Toate cunoştinţele pe care le avem despre lumea superioară au fost primite de catre cerecetătorii cabalişti ca rezultat al experimentelor şi cercetărilor pe ei însişi. De aceea nu există în înţelepciunea cabalei nici un cuvânt care să se bazeze pe o teorie, ci tot ceea ce este scris în ea, este rezultatul unei realizări practice. Este evident faptul că omul are tot timpul îndoieli, şi orice concluzie definită de mintea umană ca fiind certă, este pusă şi ea cu timpul la îndoială. Prin urmare, puterea teoretizării creşte şi găsim o concluzie nouă pentru faptele anterioare, iar cu timpul şi această concluzie devine evidentă.

Şi dacă omul într-adevăr este în stare să gândească abstract, el continuă să se deplaseze în acest circuit toată viaţa lui – certitudinea de ieri se transformă în îndoielile de azi, şi certitudinea de azi – şi ea - se va transforma mâine, în incertitudine, astfel încât certitudinea absolută poate să fie valabilă doar “astăzi”.

Dezvăluirea şi tăinuirea

Ştiinţa modernă a ajuns deja la o înţelegere că nimic nu este evident în realitate. Teoretizarea şi filosofarea au fost interzise în înţelepciunea cabalei încă din timpurile antice. Cabaliştii au împărţit ştiinţa în două părţi : cea dezvăluită şi cea tăinuită.

Partea dezvăluită a înţelepciunii include tot ceeace cunoaştem prin simple realizări, în timp ce studiul se bazaeză pe practică, fără nici o teoretizare, ci doar în funcţie de concluzii şi date reale şi experimentate.

Partea tăinuită a înţelepciunii, include cunoştinţele pe care le-am atins noi înşine, sau pe care le-am primit de la surse de încredere,dar într-o măsură insufucientă pentru a le analiza din punct de vedere raţional sau conştient. De aceea această parte a informaţiilor trebuie să o acceptăm temporar ca “simplă credinţă” şi sub nici o formă să nu încercăm să o cercetăm, deoarece această cercetare va fi bazată pe teoretizare şi nu pe experienţă practică

Cu toate astea, denumirile de “dezvăluit” şi “tăinuit” nu ne indică două tipuri de cunoştinţe diferite ci ne indică realizarea acestora de către om. Adică cunoştinţele pe care le-a descoperit omul prin experienţa practică a sa, se pot numii “cunoştinţe dezvăluite” şi toate cunoştinţele la a căror grad de realizare (intelegere), încă nu a ajuns, se pot defini ca “tăinuite”.

Din cele menţionate anterior rezultă că niciodată, în nici o generaţie nu a existat vreo persoană care să nu fi posedat aceste două părţi ale cunoaşterii înţelepciunii , partea dezvăluită şi partea tăinuită, în timp ce partea dezvăluită a înţelepciunii îi este permis să o studieze şi să o cerceteze, deoarece are o bază reală pentru aceasta, şi partea tăinuită nici măcar nu are voie să încerce să o cerceteze, deoarece pentru această parte nu are nici o bază reală de a o cerceta.

Interzicerea folosirii stiintei ireale

Potrivit celor amintite mai sus, înţelepciunea cabalei nu permite utilizarea ştiinţelor umanistice ci doar a cunoştinţelor care au fost demonstrate în mod practic, adică cunoştinţe despre care nu putem avea nici o îndoială in ce priveste certitudinea şi adevărul lor.

De aceea noi nu putem primi nici o informaţie ştiinţifică despre noţiunile de “corp şi suflet” de la teoriile menţionate mai sus, deoarece concluziile acestora sunt bazate pe argumente religioase. Şi cunoştinţele despre corp şi suflet, le putem primi drept cunoştinţe ştiinţifice, adică doar pe baza cunoştinţelor din înţelepciunea cabalei, deoarece în cabala aceste cunoştinţe au fost obţinute prin experienţă personală, astfel încât omul nu mai are nici o îndoială de adevărul lor, astfel de dovezi neputând fi furnizate printr-o oarecare metodă spirituală.

În conformitate cu acest lucru, avem dreptul de a folosi doar cea de-a treia teorie care se ocupă în exclusivitate de corp şi de toate concluziile care au fost demonstrate prin experienţă şi nu există nici o îndoială în ceeace le priveşte.

Cabala interzice restul explicaţiilor bazate pe logică, ale oricărei teorii.

Observaţii critice pentru cea de-a treia teorie.

Cea de-a treia teorie este străină de spiritul omului intelectual, deoarece ea şterge personalitatea şi prezintă omul ca pe o maşinărie care este activată de către forţe externe. De aici rezultă că omul nu are nici o alegere liberă a dorinţelor sale, este controlat în totalitate de puterea naturii şi toate activităţile sale le execută forţat. De asemenea el nu este nici pedepsit nici răsplătit pentru propriile sale acţiuni, deoarece legea “recompensă - pedeapsă” se aplică doar persoanelor care aleg liber acţiunile lor.

Această teorie este respinsă în mod egal atât de religioşi, care cred în recompensă şi pedeapsă din partea Creatorului, cât şi de catre ateişti.

De aici reiese că fiecare dintre noi este ca o jucărie în mâna oarbei naturi, care ne conduce la o destinaţie necunoscută. Prin urmare şi cea de-a treia teorie este inacceptabilă în această lume.

În conformitate cu a treia teorie, corpul este o maşinărie, el nu este esenţa adevărată a persoanei, esenţa persoanei “EU-ul” acestuia – este o entitate spirituală veşnică, invizibilă şi imperceptibilă, ascunsă în interiorul corpului.

Dar cum, această entitate spirituală poate activa corpul, dacă, în funcţie de concepţia filosofiei, spiritualul nu are nici un contact cu materialul şi în nici un caz nu îl poate influenţa? De aceea nu există nici un răspuns în filosofie şi metafizică la întrebările despre suflet.

Concluzii

1. Tot ceea ce simte omul, simte în cadrul celor cinci simţuri.
   Imaginea întreagă este receptată de creierul nostru cu ajutorul celor cinci simţuri, este analizată şi procesată de către creierul nostru comparativ cu imaginile deja cunoscute, şi este transmisă conştiinţei noastre ca o imagine asupra lumii înconjurătoare şi a noi înşine. Ceea ce omul percepe ca fiind corpul său, sau lumea înconjurătoare , este rezultat al senzaţiilor celor cinci simţuri. Nici corpul si nici lumea din jurul nostru nu există de la sine – ele sunt doar rezultatul simţurilor noastre. Baal Hasulam scrie “Acesta sunt eu, care mă simt solid şi de o anumită dimensiune, deoarece simţurile mele îmi prezintă acest mod de a fi ”.
2. Dacă nu am fi avut simţuri deloc nu ne-am fi simţit pe noi înşine. Dacă am fi avut simţuri diferite de ceeace avem acum, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, ne-am fi perceput altfel pe noi şi lumea înconjurătoare, potrivit senzaţiilor furnizate de aceste simţuri.
3. Tot ceea ce percepem prin cele cinci simţuri se numeşte arătat, dezvăluit, relevat, şi bineînţeles că fiecare om relevă propria sa masură de informaţii în funcţie de sensibilitatea şi inteligenţa sa.
   Lucrurile dezvăluite sunt : - lucrurile particulare şi individuale,
   - lucrurile generale, revelate întregii omeniri în fiecare etapă de dezvoltare.
4. Ceea ce încă nu s-a revelat, dar se va revela în viitor, se numeşte “tăinuit, ascuns, mister”.
   Misterul se împarte în două categorii: - Misterul pe care îl vom putea descoperi vreodată, în viitor, prin cele cinci simturi.
   - Misterul pe care niciodată nu îl vom putea descoperi prin cele cinci simţuri ale noastre.
5. Ceea ce nu putem descoperi prin cele cinci simţuri, putem descoperi cu ajutorul celui de-al şaselea simţ. Fiecare om poartă în sine o rădăcină a celui de-al şaselea simţ, pe care o poate dezvolta. Metoda de dezvoltare a celui de-al şaselea simţ se numeşte “înţelepciunea cabalei”.

De asemenea şi perceptia cu cel de-al şaselea simţ se poate diviza în două elemente, fiind asemănătoare cu perceptia corpului şi a lumii înconjurătoare prin cele cinci simţuri ale noastre : - Corp - se numeşte “suflet”.

- Realitatea înconjurătoare – se numeşte “Lumea superioara, lumea de sus".

Senzaţia lumii superioare este percepută ca fiind eternitate, perfecţiune şi omnistiinţă.