|
Durerea ne împinge înainte. Dacă ne simțim deprimați, pustii sau confuzi, toate sentimentele negative apar pentru a ne face să cugetăm asupra cauzei și scopului lor.
În lumea noastră, noi vedem numai latura externă a realității. Noi nu vedem ce se ascunde în spatele naturii, societății, unei persoane sau cosmosului, și nu putem controla nimic din toate acestea.
Întocmai ca la o broderie, legăturile și firele care traversează toate părțile imaginii pot fi văzute numai pe partea din spate. În mod asemănător, noi nu vedem conexiunile dintre evenimentele din realitatea noastră; noi vedem doar că deodată s-a întâmplat ceva dintr-un motiv oarecare.
Cum pot să știu care sunt consecințele acțiunilor mele? Dintr-o dată primesc o lovitură și nu înțeleg de ce sau de unde a venit. Unde am greșit? Ce am făcut să merit așa ceva? și chiar Ce rost are totul?
Fiecare poate interpreta cauza suferinței sale și a suferințelor celorlalți după cum găsește de cuviință. Dar toți suntem de acord că suferința ne face să ne gândim asupra scopului și cauzei ei, care din punctul de vedere al Cabalei sunt unul și același lucru.
Știința Cabalei afirmă că nu există decât un singur motiv pentru toată suferința de a ne face să ne întrebăm despre rostul ei. Apoi ne putem folosi de aceste întrebări pentru a ne ridica de la nivelul existenței noastre pământești, unde cauzele sunt ascunse, la un nivel mai înalt de existență, unde cauza suferinței este dezvăluită.
Știința Cabalei ne oferă această oportunitate: de a descoperi că există o sursă a vieții Lumina Superioară, Creatorul- și de a atinge adeziunea cu această sursă. Asemenea întrebări despre sursa suferinței, scopul suferinței și rostul vieții îl aduc pe om la Cabala.
Ce este Cabala?
-
Ce este Cabala?
-
De ce caut eu ceva spiritual?
-
Ce ne învață Cabala și cu ce mă poate ajuta studierea Cabalei?
-
Ce este realitatea?
-
De ce mă simt rău?
-
De ce Cabala? De ce acum?
-
Dr. Michael Laitman răspunde la întrebări despre Cabala.
|