Bney Baruch kabbalah.info kabbalah.info homepage kabbalah.info

Conferinţa a din seara celebrării deschiderii noului

Centri Cabala 17-10-2006

De ce noi trebuie tocmai acum,să începem să cunoaştem înţelepciunea cabalei?

Noi vedem că acum ea este atât de căutată. Entuziasmul este simţit în special în ultimele luni, după cel de-al doilea război cu Libanul.

Acest entuziasm pentru cabala, nu a început  acum cinci ani, nici acum douăzeci de ani şi nici acum cincizeci de ani. Ci în urmă cu cincisute de ani, din perioada lui ha-Ari (rabi Iţhac Luria), care era recunoscut în cabala ca fiind “Meşiah ben Iosef “(Mântuitorul, fiul lui Iosef).

El a început perioada de ieşire din exil şi dupa el, toţi cabaliştii au început să vorbească despre dezvăluirea înţelepciunii cabalei poporului Israel, căci fără această înţelepciune poporul nu va reuşi să supravieţuiască şi nu-şi va putea îndeplini funcţia sa.

El va sta faţă în faţă cu puterile naturii.“Natura” are aceeiaşi valoare numerică cu a cuvântului Elokim (Dumnezeu).Vreau să spun, ca atunci când mă refer la natură, sau la puterea superioară, sau la Dumnezeu, mă refer la acelaşi lucru.

Şi această lege care se numeşte ’’Dumnezeu” sau “natura”, funcţionează ca orice altă lege.Dacă vom şti cum să fim în relaţii cu ea, ce bine ne-ar fi !Căci atunci vom reuşi nu numai să supravieţuim ci chiar mai mult de atât.

Înţelepciunea cabalei ne deschide cât mai multe posibilităţi de a cunoaşte tot spaţiul în care existăm încă de înainte de a ne naşte şi până după ce vom părăsi această lume. Ne ajută să cunoaştem tot ciclul pe care îl trecem nu numai în lumea asta, ci în toate lumile.

 

Omul poate trăi şi simţi aceste lucruri şi poate trăi în această realitate  perfectă. Înţelepciunea cabalei spune că materia noastră, adică interiorul nostru, este voinţa de a fi satisfăcut- egoismul.

Egoismul acesta creşte tot timpul.

Contrar vegetalului, mineralului şi animalului, contrar tuturor părţilor naturii, în om - egoismul creşte cu fiecare zi.  Noi cunoaştem asta din felul in care cresc copiii, în comparaţie cu animalele. Animalul cum s-a născut aşa rămâne toată viaţa lui. El nu se schimbă, nu devine mai deştept, nu evoluează ci i se schimbă doar mărimea.

Omul însă, tot timpul evoluează şi are nevoie de societate pentru a înainta.

Noi construim mari sisteme pentru a-i furniza omului tot de ceea ce are nevoie şi omul se dezvoltă cu fiecare generaţie.

Nu există nici o diferenţă între taurul şi măgarul de acum două sute de ani şi cel de astăzi, însă dacă compari un om care a trăit acum două sute de ani cu un om care trăieşte astăzi – diferenţa este imensă.

De ce ? De unde vine asta? Care este forma finală la care trebuie să ajungem? De ce noi, oamenii am primit acest lucru? Care e scopul?Am început să pun aceste întrebări când eram tânăr, în urmă cu treizeci si cinci de ani. Învăţam biocibernetică, învăţam despre cum funcţionează un corp viu,despre sistemele care lucrează în el, de ce trăieşte, de ce se dezvoltă, cum se dezvoltă. Şi de aici am ajuns la întrebarea pentru ce acest corp viu”? Noi ne uităm la fiecare celulă la fiecare genă, şi la tot sistemul din corpul viu şi vedem în ce formă minunată sunt construite, cât de minunat funcţionăm şi suntem construiţi în interior şi de aici învăţăm că natura nu face nimic degeaba, ci totul dintr-un motiv anume şi cu un scop anume, într-un proces foarte meticulos.

Şi după ce cercetezi astfel de sisteme...rămâi cu întrebarea...”pentru ce există?”

Omul se dezvoltă de mii de ani, de la o generaţie la alta, dar şi de-a lungul vieţii lui personale. Dar pentru ce? Doar pentru a susţine existenţa lui aici, in această lume? Sau pentru că mai este ceva dincolo de această lume?

Căutând motivul în această viaţa noi nu-l găsim. Religiile spun că este ceva dincolo de această viaţă, că aici trebuie să suferim pentru a primi răsplata pe lumea cealaltă...”raiul”.

Pe mine ca om de ştiinţă aceste cuvinte nu m-au satisfăcut. Am continuat să caut până am ajuns la înţelepciunea cabalei. Mulţi ani am căutat. Am fost de multe ori la Baba Sali şi la mulţi alţi cabalişti, până l-am găsit pe învăţătorul meu, Rabinul Baruh Aşlag,fiul cel mare şi continuatorul lui Baal Hasulam.

Am ajuns la el în anul 1979 şi atunci am început, în sfârşit să găsesc răspunsurile la întrebarea “pentru ce trăim”. Şi prima explicaţie pe care am primit-o a fost că: din “rădăcina creaţiei” egoismul nostru evoluează în omenire într-un proces anume şi special pentru a ne aduce în final, la acea întrebare “pentru ce trăim”.Şi când omul îşi pune această întrebare, atunci va căuta drumul spre “origine”, unde va găsi răspunsul.

Prima dată când omenirea a început să pună întrebarea pentru ce trăieşte a afost în perioada Babilonului antic.

Tora ne povesteşte, că această civilizaţie mică care a existat în Babilonul antic,a început deodată să simtă o voinţă mare-“egoismul care a erupt în ea” şi după cum e povestit în Tora, sub o formă alegorică, ei au vrut să construiască un turn care să ajungă până la cer şi să cucerească toată natura. (după cum am amintit natura si D-zeu au aceeiasi valoare numerică in limba ebraică).

 

Printre ei era un om, idolatru (slujitor de idoli), Avraam, care împreună cu tatăl său Terah făceau statui şi le vindeau. Ei au avut mare succes, devenind preoţii acelui popor Babilonian.

Avraam care era un om foarte deştept şi înţelegea aceste lucruri, a început să cerceteze natura. Acesta este un lucru foarte mare şi sunt multe studii care arată cât de mult se ocupau oamenii cu asta şi voiau să cunoască natura şi felul în care omul poate fi în relaţie cu ea.

Şi această cercetare cu aceeiaşi întrebare “pentru ce şi de ce, l-a adus pe Avraam la descoperirea unei metode care se numeşte înţelepciunea cabalei.Şi atunci el a început să răspândească această înţelepciune poporului Babilonian,care era singura civilizaţie de atunci, dar ei nu au vrut să o recunoască, căci la urma urmei egoismul i-a împins să cucerească lumea din ce în ce mai mult şi să construiască ceva pentru ei.

După cum vedem, de-a lungul istoriei noi sântem împinşi să construim diferite sisteme în jurul nostru, în societate, in cultură, în educaţie..în dezvoltarea agriculturii...şi deodată din cauza egoismului, oamenii au încetat să se mai înţeleagă unii cu altii, de aceea au început să se dezvolte limbile.

Ei şi-au construit sisteme politice, sisteme sociale, au început să-şi clădească o lume artificială şi toate astea, pentru a “umple “, pentru a satisface acel egoism care era în permanentă creştere.

Şi Avraam a spus: ”Nu...noi nu trebuie să mergem pe acest drum, ci tocmai invers... egoismul care se măreşte în noi ne poate ajuta...haide să ne înălţăm deasupra lui şi să fim din nou o familie cum am fost înainte,înainte de eruperea egoismului în noi şi tocmai prin dragostea dintre noi vom urca pe o altă treaptă de existenţă vom începe să simţim natura şi forţele care acţionează din spatele ei.”

Avraam a notat aceste lucruri în cunoscuta carte Sefer Haieţira” Cartea Creaţiei.

El a strâns un grup mic de elevi,care si-au pus şi ei aceeaşi întrebare şi care nu se mulţumeau doar cu existenţa lor, deoarece egoismul îi împingea să cerceteze, şi cu ei a format primul grup de cabalişti.Acel grup a început să se lărgească şi să se dezvolte până a ajuns la dimensiunile poporului Israel.

Asta înseamnă că după originea noastră noi suntem, de fapt, acel popor Babilonian. Noi nu suntem cu nimic diferiţi de ei în afară de faptul că noi am fost stăpânii unei metode speciale, de cunoaştere a legilor generale ale realităţii. Prin aceste legi omul simte cum există întreaga realitate şi nu doar această lume, pe care noi o simţim cu cele cinci simţuri ci omul începe să simtă puterile care acţionează din spatele materiei, se identifică cu aceste puteri şi începe să le înţeleagă. Din momentul in care vede cum aceste puteri acţionează în realitatea noastră, el va putea, în relaţie şi în contact cu ele, să-şi conducă viaţa, căci noi suntem absolut dirijaţi în această lume.

 

Nici un om nu are alegere liberă. Noi nu ne naştem din alegerea noastră, noi nu ne alegem familia perioada sau locul,nici calităţile şi nici sexul.Noi nu alegem nimic,nici măcar educaţia pe care o primim şi nici societatea în care ne trezim deodată. Şi omul care a crescut şi a devenit un om distins, să spunem la vârsta de 15-20 de ani, nu are nimic din ceea ce şi-ar fi ales el însuşi, din alegerea lui, să fie a lui.Ci el a primit totul deja de la naştere sau de la procesul educativ pe care l-a trecut.Şi în funcţie de asta el îşi începe viaţa, şi de fapt nu ai ce să-i ceri sau să-l întrebi, căci nici un lucru pe care îl face acum nu-l face din libertate.Deasemenea şi natura care se află în jurul lui îl influenţează şi-i cere să reacţioneze.Dacă am fi ştiut toată structura omului, am fi putut şti dinainte reacţiile lui şi am fi putut spune cum va face el un lucru sau altul, corespunzător lucrurilor care se întâmplă şi a celora care îl influenţează.

 

Asta înseamnă că în cadrul acestei lumi noi nu putem alege absolut nimic. De aceea se trezeşte întrebarea: oare asta să fie toată existenţa noastră? pentru asta suntem deştepţi, inteligenţi, mari şi în continuă dezvoltare?

Şi asta ne-a explicat Avraam, că dacă omul se înalţă deasupra materiei şi începe să simtă puterile care acţionează asupra naturii noastre, asupra lumii noastre, atunci prin aceste puteri va avea alegerea de a-şi conduce viaţa si de a fi liber.Va cunoaşte cum se reincarnează sufletul dintr-o generaţie într-alta, în ce formă se îmbracă într-un corp oarecare şi trece prin viaţă şi de ce viaţa lui arată tocmai aşa.

Această metodă a fost păstrată de ei mii de ani. Avraam a spus că trebuie să o ascundă deoarece omenirea a început deja să se dezvolte potrivit voinţei egoiste şi nu vor recunoaşte că trebuie să se înalţe deasupra acestei voinţe.Ei deja nu vor mai asculta.

Dar va veni un timp...după mulţi ani... şi cabaliştii au stabilit anul 1995..ca fiind timpul în care omenirea va ajunge la sfârşitul perioadei de dezvoltare egoistă,perioadă în care omul va recunoaşte efectiv că  nu mai poate ajunge la satisfacţie pe această lume.

 

Cu fiecare generaţie noi credem că copiii vor fi mai reuşiţi, că viaţa va fi mai bună, că lumea va fi mai bună, că ziua de mâine va fi mai bună decât ziua de ieri,însă astăzi am ajuns în situaţia în care nu mai gândim aşa.

Omenirea este disperată,fără nici o speranţă ...depresia fiind boala care ocupă primul loc in lume. Milioane de folosesc droguri, în familie omul nu mai este în stare să-şi suporte partenerul şi divorţează.Acest fenomen nu exista acum câteva zeci de ani, omul nici măcar nu se mai poate suporta pe el însuşi, el trebuie să se calmeze tot timpul.

Într-adevăr egoismul nostru, după cum au spus cabaliştii, a ajuns la situaţia în care omul simte că pe lumea asta nu-l mai satisface nimic. Şi acum se naste aceeiaşi întrebare pe care a pus-o Avraam - ”care este rostul vieţii”?

 

Şi Baal Hasulam, în principala lui carte “Talmud eser hasfirot” “Studiul celor zece sfirot” explică - întreaga realitate precum şi omul, ca parte din ea, şi modul în care ne putem conduce viaţa, atât în cadrul în care existăm şi pe care îl cunoaştem, cât şi într-un spaţiu mai mare, în care intrăm într-o realitate care se numeşte lumea cealaltă.El ne spune că la cabala vin tocmai cei care au ajuns la întrebarea “care este rostul vieţii”. Şi când există o astfel de întrebare, nu o mai poţi rezolva cu diferite obiceiuri sau datini şi atunci omul nu are încotro şi e obligat să deschidă înţelepciunea cabalei,ca prin asta să ajute poporului Israel şi întregii omeniri, să găsească un alt stadiu de existenţă, căci stadiul în care ne aflăm se va termina în curând.

Dezastrele ecologice şi tragediile din societatea umană ne vor presa atât de mult, încât vom fi nevoiţi să găsim mijloace pentru a ne salva.

Şi asta depinde în special de poporul Israel, pentru că el este acel grup de cabalişti pe care l-a întemeiat Avraam şi ei trebuie să aplice din nou asupra lor această metodă şi după aceea să o aducă întregii omeniri ca ‘’lumină popoarelor”

Şi din aceste lucruri noi învăţăm care este originea antisemitismului.

Dacă vrem sau nu, toată omenirea crede că noi suntem speciali şi nu vor să accepte faptul că suntem la fel ca ei. Ei ne urăsc pentru că au o presimţire că noi ascundem ceva, că noi conducem lumea, că noi suntem originea răului din lume....şi ăsta e adevărul. Căci la noi se află cheia fericirii şi chiar şi noi profund, în interiorul nostru suntem de acord că noi suntem vinovaţi cu ceva...că noi avem o obligaţie faţă de ei.

Reiese că înţelepciunea cabalei, care trebuie dezvăluită în aceste timpuri, va ridica poporul Israel la nivelul de “învăţători spirituali” ai întregii omeniri.Întreaga omenire ne va accepta şi vom avea parte de existenţa noastră în Israel ca popor întreg.Şi după socoteală,căci în cabala sunt multe socoteli,numerologie şi altele...totul trebuie să se întâmple acum în vremurile noastre, de-a lungul următorilor zece ani.

Baal Hasulam spune că nu mai avem mult timp.Avem două drumuri . Ori vom intra din nou într-un ciclu care nu va fi de loc bun, în care forţele naturii prin puterea lor cumplită ne vor împinge la îndeplinire menirii noastre, ori vom purcede la răspândirea şi publicarea înţelepciunii cabalei. Acesta fiind mijlocul cel mai simplu şi mai uşor de a urca la nivelul uman şi a începe să conducem lumea prin acele puteri care înconjoară tot universul,după cum ne explică înţelepciunea cabalei, iar în momentul în care vom fi în legătură cu aceste puteri ne vom putea conduce destinul nostru.

De aceea ne vom bucura să vă vedem la cursurile noastre, pentru a vă explica ce este această înţelepciune şi cum putem prin intermediul ei să ajungem la fericire,la unificare,securitate, prosperitate şi la ori ce lucru la care vrem să ajungem, însă vedem că nu reuşim.Şi într-adevăr nu reuşim pentru că nu ne folosim de mijloacele corecte.

 

Acesta este de fapt unul dintre motivele pentru care deschidem centrul de Cabala pentru naţiune”.

Adevărul este…Cabaliştii au început asta de mult. În anii 40 Baal Hasulam a scos la lumină ziarul “Naţiunea” şi la fel ca el şi noi astăzi am început să edităm un ziar.El a vrut ca prin acest ziar să explice publicului larg ce este înţelepciunea cabalei, pentru că a vrut prin asta să-i oprească pe nazişti şi să schimbe holocaustul care se apropia.Tensiune mare era şi în Palestina de atunci,ca nu cumva Romel şi toată armata lui să vină aici din Egipt.

Sunt multe povesti despre cât s-a chinuit Baal Hasulam şi despre cât l-au împiedicat “oamenii buni”, din sânul “evreilor buni”, într-atât încât nu a putut opri toate aceste lucruri.

Avem o arhivă mare cu toate scrierile lui Baal Hasulam,din care noi vedem , cum prin puteri speciale, în adunări speciale cu elevii lui, au oprit forţele germane care erau deja la graniţa Palestinei de atunci, graniţa Israelului.

Să sperăm că noi prin faptul că ne ocupăm de înţelepciunea cabalei, vom fi în conformitate cu puterea generală a naturii care conduce această lume.

Nu va fi uşor dacă se va ocupa de acest lucru doar un singur om sau un grup mic, însă cu cât se va răspândi mai mult această înţelepciune în popor, atunci puterea poporului va fi cea care va acţiona.

În cabala, cine este mai celebru,este socotit ca profesor spiritual, însă puterea execuţiei stă tocmai în mâna mulţimii.Şi eu sper foarte mult, că prin publicarea ziarului,prin emisiunile noastre la radio si la televiziune,prin conferinţe şi diferite activităţi, vom putea opri acea presiune care este pornită împotriva noastră şi vom putea ajunge la o viaţă sigură şi fericită cu adevărat.

Voi continua in functie de intrebarile voastre…

Întrebare – Ştiinţa face parte din ego?

Sigur,pentru că ştiinţa s-a dezvoltat ca urmare a egoismului uman. Omul vrea să cunoască universul şi să-l exploateze spre binele lui şi de aceea s-a dezvoltat ştiinţa.

Egoismul nostru se dezvoltă în cinci etape şi fiecare etapă care erupe în omenire şi de asemenea şi în poporul Israel, ne aduce pe noi şi întreaga omenire la o situaţie specială.

Omenirea trece prin cinci transformări, ceea ce înseamnă, câte o civilizaţie nouă de fiecare dată. Şi poporul Israel trece în funcţie de asta prin etape speciale, cum a fost perioada lui Avraam, după aceea perioada lui Moşe si apoi distrugerea Templului Sfânt, în perioada lui Rabi Şimon.

Asta înseamnă, că în paralel cu creşterea egoismului se produce în popor o stare specială de înălţare şi coborâre şi în funcţie de asta se ridică câte un mare cabalist care promovează înţelepciunea cabalei, o adapteaza şi o deschide acelei generaţii în care se află şi astfel ea se dezvoltă până ajunge în timpurile noastre.

Ai să vezi asta şi în ziarul nostru. Sunt cabalişti importanţi cum au fost : Avraam, Moşe, Rabi Şimon, Haari şi Baal Hasulam.

Ei au trăit în perioade critice ale istoriei, perioade în care egoismul (voinţa de a primi) a erupt şi a cerut omenirii precum şi poporului Israel o transformare.

 

Întrebare – Este adevărat că poţi învăţa cabala doar după vârsta de patruzeci de ani?

Eu am ajuns la profesorul meu la vârsta de treizeci şi trei de ani. Oamenii cred că se poate învăţa cabala doar după vârsta de patruzeci de ani deoarece cabaliştii au scris că omul poate căpăta puterile spirituale doar dacă se află la nivelul care se numeşte “patruzeci”.Litera mem (m) în ebraică reprezintă cifra patruzeci. Litera mem este semnul puterii BINA,puterea influenţei.

Dacă omul obţine puterea influenţei, atunci el va putea interveni activ asupra realităţii şi sub această formă o va putea schimba.Asta se cheamă “a studia cabala’’.De aceea nu are nici o legătură cu vârsta.HaAri cel sfânt a murit la varsta de treizeci şi opt de ani, Rabinul Nahman din Breslev care a fost un mare cabalist a murit la vârsta de treizeci şi opt de ani,Geniul din Vilna, care a fost o reincarnare specială, a scris deja cărţi de cabala înainte de (Bar Miţva) treisprezece ani.Noi cunoaştem mulţi cabalişti care au început să se ocupe de cabala la o vârstă foarte tânără,ca de exemplu Baal HaSulam care la vârsta de douăzeci şi şase de ani deja a scris compoziţii în cabala.

Trebuie să înţelegem că vârsta de patruzeci de ani, este de fapt nivelul patruzeci, la care s-ar putea ca omul să nu ajungă niciodată în această reincarnare.Acesta este nivelul la care omul trebuie să ajungă pentru a începe să simtă acţionarea puterilor supranaturale.

Există multe scrieri ale cabaliştilor,care spun acest lucru.Rabinul Kuk spune:”cine poate învăţa cabala? Cine vrea”. Cea care decide este voinţa omului care întreabă “care este rostul vieţii mele” sau cum spune Baal Hasulam “pentru ce trăiesc?”

Dacă această voinţă arde în om şi nu o poate stinge, atunci el poate învăţa cabala.

În anul 1975 locuiam în oraşul Rehovot şi învăţam diferitele părţi ale bibliei:gmara,humaş şi tot ceea ce obişnuiesc să înveţe oamenii religioşi. Pe atunci eram şi eu pe cale de a deveni religios,însă tot eram nemulţumit.Tot timpul ceream să mi se dezvăluie din ce în ce mai mult,pentru că vedeam că se vorbea despre ceva în toate aceste cărţi,însă nu înţelegeam exact despre ce .

Era printre ei un om deştept,Rabinul Fişer din Olanda, care le-a spus învăţătorilor mei, că sunt şi din ăştia care trebuie să înveţe cabala.Şi atunci mi l-au găsit pe Rabinul Ariel Zilberman care era un mare cabalist.

Învăţam cu el lecţii particulare când aveam aproximativ treizeci de ani şi nici el nu se uita la nimic în afară de voinţă.

Asta înseamnă că problema vârstei de patruzeci de ani este doar pentru a-l respinge pe om. Cabalişti însăşi au făcut toate aceste restricţii, deoarece până în zilele noastre nu au vrut să dezvăluie această înţelepciune. Ei au aşteptat ca egoismul să ajungă la capăt,la un punct culminant, pentru ca omul să înţeleagă, că prin dezvoltarea în continuare, nu va realiza nimic.

Lucrul acesta se întâmplă în zilele noastre, ştiinţa este în criză...cu toate astea eu fac parte şi din lumea ştiinţei...în filozofie, în toate domeniile, în tot ceea ce a vrut omul vreodată să dezvolte în viaţa lui , noi simţim deja, în ziua de azi, un fel de sfârşit de drum. Şi după cum aţi văzut în secvenţele de la congresul din Tokio,eu sunt în legătură cu oameni de ştiinţă din diferite colţuri ale lumii prin întruniri internaţionale şi deasemenea conferenţiez în toată lumea,şi oamenii de ştiinţă recunosc asta.

Şi astăzi am avut o întâlnire cu oameni de ştiinţă mari,prin intermediul televiziunii şi al internetului şi am discutat din nou despre asta.

Şi ei simt la fel. Noi putem înainta cu ştiinţa...noi putem cerceta corpul până la cele mai mici amănunte şi de asemenea universul, prin fizica cuantică, sau prin oricare alte domenii. Însă prin asta vom aduna mai multe detalii, şi la urma urmei ne vom împotmoli în lipsa răspunsului la întrebarea – pentru ce toate astea?,care este necesitatea şi care este scopul ?

 

Întrebare – Există vreo diferenţă între femei şi bărbaţi în studierea cabalei 

Sigur că există diferenţă.Toată realitatea se împarte într-o formă foarte precisă în două sexe.Şi înţelepciunea cabalei insistă clar la modul în care predăm fiecărui sex. Pentru că fiecare sex rezultă de fapt din două linii care activează în lumea noastră,

dreapta şi stânga , pozitiv şi negativ şi de aceea studiul pentru bărbat şi pentru femeie este foarte diferit. Bărbaţii trebuie să înveţe pentru a înainta. Ei trebuie să înveţe într-o metodă specială, din cărţi speciale şi în grup.

La fel cum patriarhul Avraam şi-a întemeiat micul grup. E scris că el stătea la deschizătura cortului şi-i invita pe toţi să intre, îi ospăta şi între timp le povestea despre inţelepciunea cabalei cu intenţia de a-i găsi pe cei care sunt interesaţi de ea.Astfel,Avraam convingea bărbaţii şi Sara femeile ,după cum ştiţi.În “Midraş Raba” e scris despre asta.Erau şi grupări de cabalişti care învăţau împreună, pentru că trebuiau să organizeze un fel de model al omenirii, un fel de mini societate,în care să îndeplinească legile spirituale-legile iubirii - “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

La fel a fost şi Rabi Şimon,care nu a putut scrie Zohar-ul până nu a stat într-o peşteră timp de treisprezece ani împreună cu fiul său.

Însă când a ieşit,a întemeiat grupul lui, el, fiul lui şi încă opt elevi.

Şi tocmai pentru că erau un grup şi fiecare suflet era contra unei sfirot,deoarece în structura sufletului sunt zece sfirot,a reuşit prin asta să ajungă la mari descoperiri pe care le-a scris în cartea Zohar.

La fel a fost şi cu grupul lui Haari şi cu toate grupurile care studiau.

Şi eu când învăţam cu Rabinul meu, eram un grup mare de elevi şi aceasta este metoda pentru bărbaţi. Bărbatul are nevoie de un grup de elevi în jurul lui, cu care să se afle în reguli speciale de existenţă şi convieţuire.Femeia nu are deloc nevoie de toate acestea.Femeia este un fel de egoism cu totul diferit de bărbat. Şi în interiorul sufletului ea este diferită.Studiul şi relaţia ei pentru studiu şi înaintare, este cu totul sub o altă formă.

Însă desigur că şi ea trebuie să înveţe, deoarece este o forţă foarte specială în realitate,caci tocmai prin femei şi prin îmbinarea lor cu bărbaţii prin muncă reciprocă,există dezvoltare.

După cum vedem în situaţia Muntelui Sinai (primirea torei)care a fost o situaţie spirituală, nu în special situaţia din jurul muntelui după cum e povestit,ci anume în situaţia spirituală, am văzut sprijinul femeilor.De asemenea Ieşirea din Egipt a fost prin sprijinul puterii feminine din suflete, şi de asemenea puterea feminină va fi puterea decisivă a eliberării noastre de acum.

Cabala vorbeşte mult despre acest lucru. În Talmud Eser Hasfirot (studiul celor zece sfirot) care are şase volume groase, patru dintre ele ne învaţă cum suflete diferite,de bărbat şi de femeie, sau zeir-anpin şi malcut,prin muncă reciprocă ajung la reparaţie,ajung la nivel spiritual,la desăvârşire şi la veşnicie,lucru la care noi trebuie să ajungem pe lumea asta. De aceea sunt metode diferite,cu toate astea,şi bărbaţilor precum şi femeilor trebuie să le furnizăm mijloacele de înălţare spirituală.

 

Întrebare – Dacă avem alegere liberă, cum se poate spune că totul e ştiut din nainte_?

Alegere,in lumea noastra o au doar oamenii care sunt în legătură cu puterile care activează această lume şi nu oamenii simpli.Asta influenţează înaintarea lumii. De aceea se spune “Ţadik iesod olam” “Înţeleptul este baza lumii”, că are puterea cu ajutorul căreia poate schimba lumea, prin forţele care o activează.

De aceea popoarele lumii strigă la noi,că noi provocăm tot răul din lume şi că noi coordonăm lumea.Ei simt asta.Chiar şi cei care nu ne cunosc şi nu au auzit de înţelepciunea cabalei,simt asta. Şi ăsta este adevărul,pentrucă noi avem posibilitatea de a conduce.

 

Întrebare – Ai folosit de multe ori cuvintele: “a cunoaşte “, a

 şti “şi “ pentru ce trăim “.

Pentru că noi vorbim despre ştiinţă.Nu este credinţă, nu este religie, este ştiinţă.

 

Întrebare –Este foarte important să ştim, însă faptul că ştim nu ne ajută să experimentăm lucrurile şi de fapt noi putem şti lucruri pană la amănuntele cele ma mici, însă niciodată nu vom şti până la capăt.

Asta nu este adevărat.Este vorba despre cunoaştere, care este nivelul cel mai profund al realizării spirituale şi noi obţinem acest nivel în calităţile noastre,în simţurile noastre.Este vorba de sentimente, însă în afara faptului că vei simţi, vei şti ceea ce simţi.

Poate că eu sufăr de ceva, însă eu nu ştiu ce este şi de unde este şi de ce şi atunci eu nu ştiu cum să ies din asta.

Aici este vorba de sentiment şi de realizarea acestuia.

 

Întrebare – Cel mai important este de fapt să experimentăm. Este important deasemenea să ne înălţăm de la nivelul egoismului la nivelul iubirii. Cunoştinţele mă vor putea ajuta, însă nu ma vor putea aduce la experimentare.Trebuie să avem atât de multe cunoştinţe pentru a experimenta dragostea_?

Din păcate,da şi noi putem înţelege asta de la toţi înţelepţii cabalei.Noi trebuie să învăţăm cine suntem, care este firea noastra şi în ce lume trăim.

Baal Hasulam scrie într-o formă foarte precisă că omul nu poate exista pe lumea asta fără să cunoască legile minimale de existenţă ale ei , ce este bun, ce este dăunător şi în ce fel poate exploata ceva din lumea asta.Fără aceste cunoştinţe minime omul nu poate supravieţui pe lumea asta. Aşadar vorbim despre cunoştinţe prin care să putem construi o lume care să ni se potrivească şi în care să reuşim.

La fel şi în ceea ce priveşte sufletul. Sufletul are aceleaşi dorinţe,doar la un nivel mai înalt, despre care noi întrebăm acum, “cum le vom îndeplinii”? Nici sufletul nu poate exista şi evolua în om fără cunoaşterea legilor. Sufletul se află în fiecare dintre noi ca un punct negru, mic, intern care doar întreabă, “ce va fi cu viaţa mea”.Sufletul poate evolua doar cu ajutorul forţelor care acţionează asupra lui.

Asta înseamnă că şi în relaţia cu sufletul, omul trebuie să înveţe care este mediul lui înconjurător şi care este universul lui. Omul nu poate să ajungă la o existenţă care se numeşte lumea cealaltă, fără să cunoască legile de acolo, la fel cum nu poate trăi pe lumea asta dacă nu cunoaşte legile ei. Cu alte cuvinte, ştiinţa este o condiţie necesară vieţii,existenţei sau chiar pentru a ne salva de la moarte.

Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru suflet. Este frumos să experimentezi...să simţi...dar cel care doar simte nu este socotit ca o fiinţă umană. Mintea noastră se dezvoltă în paralel cu simţul pentru a-i furniza acestuia ceea ce dorim, şi cu cât omul este mai deştept cu atât ştie mai bine cum să-şi satisfacă aceste dorinţe.De aceea deocamdată nu vom anula mintea, creierul, pentru că acest sistem nu există independent ci egoismul nostru îl dezvoltă. Cu cât omul suferă mai mult cu atât va căuta drumul de a scăpa de suferinţă,şi prin asta evoluează .

 

 

Întrebare – Se poate organiza o grupare care să trăiască după principiul :“iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?

 

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” ni se pare ca o condiţie ireală.S-ar putea să ni se pară ca o poveste , ca o legendă pe care o povestim copiilor...dar înţelegem că nu este ceva din această lume.

Noi cei care cercetăm natura,anul acesta am avut un discurs în Elveţia pe această temă şi în curand va ieşi la lumină şi o carte în care scriem despre faptul că cercetând natura din ce în ce mai mult descoperim că,de fapt natura înseamnă iubire,deoarece pentru existenţa unui corp viu,puterile care acţionează asupra acestui corp trebuie să-l trateze cu dragoste.

Noi putem vedea asta. Sunt oameni care trăiesc în natură zeci de ani şi simt că natura este iubire. Pe cât de imposibil ni se va parea să supravieţuim în junglă sau în alt loc, vom începe să simţim că iubirea vine din univers,de la natură.

Aceasta este o lege generală care acţionează asupra naturii, acea lege pe care o putem numi şi Dumnezeu, nu contează cum...aceasta e legea iubirii...iubire deplină.Dar această iubire acţionează asupra noastră şi e simţită de noi doar cu condiţia ca noi să fim în concordanţă cu ea. Toate legile naturii sunt in aşa fel încât cu cât sunt mai mult în echivalenţă cu ele  voi avea de câştigat şi le voi putea folosi în binele meu.Dacă am fi avut un nivel mai scăzut de egoism nu am fi fost atât de opuşi naturii. Noi am crezut că suntem capabili să continuăm să ne dezvoltăm şi să prosperăm în această lume, însă acum, când nivelul nostru de egoism a crescut la o altitudine maximă, ne aflăm într-o formă total contrară realităţii, naturii.

De aceea noi vedem ce se întâmplă în ziua de azi pe plan ecologic.Niciodată nu a fost aşa ceva ,ca natura chiar şi sub forma de mineral să se comporte cu noi atât de aspru,si acesta e doar începutul.

Deja nu mai vorbim despre ce s-ar putea întâmpla în societatea umană,nici la nivelul mineral vegetal sau animal,ci vorbim despre om (vorbitor), vorbim despre dezastrele care sunt mai aproape ca niciodată, şi toate astea pentru că suntem opuşi cu acea lege care se numeşte iubirea.

De aceea “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” nu este doar o vorbă frumoasă, pentru a fi copii mai buni într-un rai frumos, sau pentru a zâmbi reciproc la grădiniţă,ci este relaţia obligatorie care trebuie sa existe între noi, pentru a putea, a ne putea construi o societatea în armonie cu natura.

 

Ce câştigăm noi din asta?

Omul care incepe sa-i trateze cu dragoste pe alţii, în afară de sine, adică găseşte puterea de a se dărui altora,devine ca o celulă sănătoasă într-un corp sănătos.

Dacă vom lua de exemplu organismul nostru şi în general nivelul mineral,vegetal sau animal, toate există într-un corp viu, şi asta e minunea. Fiecare celulă pe care o separăm de organism este egoistă,doreşte să se realizeze doar pe sine,să rămână vie şi să supravieţuiască,dar atunci când se află în interiorul corpului îl iubeşte,este absolut altruistă şi funcţionează doar pentru a-i da tot ceea ce are nevoie până într-atât încât dacă pentru binele corpului ea va trebui să moară...o va face.

Ce câştigă din asta această celulă?Ea aparţine corpului general şi îşi câştigă existenţa la nivelul acestuia.Dar dacă o celulă începe să absoarbă cum facem noi ,să primească să câştige şi să profite de alţii,această celulă devine canceroasă,acesta fiind motivul răspândirii acestei boli în ziua de azi.Omul se poate folosii de acest proces şi pentru a se vindeca, însă nu despre asta e vorba.Societatea umană prin natura ei este menită să fie în unitate, în aceeaşi conexiune între toţi oamenii – dragoste pentru semeni,precum sunt celulele într-un organism viu,în vegetal sau mineral.

Deoarece noi cu nivelul nostru înalt de egoism din ziua de azi, suntem complet opuşi forţelor naturii,ura de semeni se extinde acum în întreaga omenire şi de aceea spun cabaliştii că următorul guvern în toate naţiunile va fi guvernul nazist care începe deja să se dezvolte.

Următorul guvern din Europa, America şi toate ţările înaintate va fi guvernul nazist.După cum ne învaţă înţelepciunea cabalei,nu putem schimba această situaţie.Cu alte cuvinte această opoziţie faţă de natură ne va obliga pe noi să ne transformăm.

Întrebare – De ce un cabalist cum a fost Rabi Akiva care a cunoscut toate legile realităţii,a avut un sfârşit atât de amar.

Rabi Akiva a fost un mare cabalist şi sfârşitul său într-adevăr a fost rău. El a fost unul dintre cei zece ucişi de către romani cu multă cruzime, pentru simplul motiv că nu au vrut să încalce legile Torei.

Rabi Akiva a fost un cabalist uriaş. Rabi Şimon Bar Iohai a fost doar elevul lui Rabi Akiva. Rabi Akiva ştia mult mai mult decât Rabi Şimon. Toate secretele Torei(Vechiului Testament) vin de la Rabi Akiva cu toate că de la el nu avem nici o carte şi nici un articol de cabala.

Problema este că şi cabaliştii sunt doar oameni, care ajung la realitate dar nu o pot activa cum vor ei ci depind de toţi ceilalţi. Ce ajută corpului dacă doar unele celule trăiesc şi restul sunt bolnave?Va trebui să le vindecăm.Cabalistul poate doar difuza această înţelepciune,poate puţin accelera bunăstarea omenirii,însă nu mai mult de atât.

Baal Hasulam,ultimul cabalist care a trăit în secolul trecut,care a fost divin cu adevărat,a murit în anul 1954 .A suferit mult către sfârşitul vieţii sale murind de cancer.

Cabalistul este doar un fel de copie a acelei generaţii în care traieşte.El trebuie să cuprindă întreaga generaţie şi suferă pentru întreaga generaţie deoarece el înţelege ceea ce se întâmplă. Din păcate generaţia sa nu a răspuns la ceea ce le-a putut oferi,şi până când mase largi de oameni nu se vor schimba totul va rămâne la fel.Noi trebuie să tratăm corpul general să fie sănătos căci altfel nu se va întâmpla nimic.

În generaţiile trecute nu s-a putut publica înţelepciunea cabalei,încă nu era,după cum scrie Baal Hasulam,“timpul de a acţiona.Dar acum când am ajuns la capătul drumului de dezvoltare umană,este permis şi trebuie să facem asta.Astfel, în loc de lovituri,noi putem, prin publicarea acestei înţelepciuni,să dăm omenirii imaginea adevărată a realităţii,să înţeleagă ce ne aşteaptă dacă nu ne vom transforma şi care e drumul prin care putem ajunge la această transformare.

Noi trebuie doar să înţelegem că dacă oamenii se vor reuni ca un singur organism,părăsind modul de viaţă personal şi ar începe să participe în organismul general nu s-ar mai simţi ca o celulă care nu poate acţiona singură si conectându-se cu organismul va fi plină de viaţă şi se va înălţa de la nivelul animal la nivelul de fiinţă umană.

Aşa că în momentul în care începem să ne organizăm relaţia dintre noi în conformitate cu puterea generală a naturii,cu Dumnezeu,noi ajungem la fel ca El. De aceea există şi această zicală “Întorceţi-vă fii lui Israel până la Domnul Dumnezeul vostru”. Şi cu toţii, nu doar câţiva cabalişti, ne vom reincarna şi vom reveni în această lume, până când vom ajunge la starea în care vom simţi realitatea într-o formă perfectă şi veşnică, nu cum ea există aici în viaţa noastră în cei 70 de ani ai fiecăruia, ci cum există ea la nivelul de forţe. La această stare suntem obligaţi să ajungem prin bine sau prin rău.

Există două drumuri:drumul “bibliei” (al credintei) şi drumul “suferinţei” .

Pe drumul “torei” sau pe drumul luminii pe care o atragem şi care ne ajută să ne potrivim cu natura,ne înălţăm la nivelul spiritual.Dacă nu alegem acest drum ne rămâne drumul suferinţei.Acestea sunt cele două drumuri.

Cu ajutorul cabalei omul poate parcurge acest drum, după cum spune Baal Hasulam, în decurs de trei până la cinci ani, iar prin suferinţă poate dura zeci de ani. Exact ca un copil căruia îi dai o palmă dar el tot nu vrea să asculte, ce poţi să-i faci?La urma urmei te va ascult,dar va lua câteva palme şi va dura timp.

 

Întrebare – Ce este de fapt “iubirea”despre care vorbiţi şi cum se poate realiza,pentru că din câte am înţeles iubirea este un fel de restrângere a egoismului.

 

Nu vom intra acum în acest subiect.În viitor vom avea multe lecţii şi discursuri pe această temă, vom explica cum percepem această lume şi de ce o vedem în această formă.Albina, câinele, şarpele fiecare percepe realitatea diferit, atunci noi de ce o percepem astfel? Ce se află în spatele acestei lumi?Cum îmi pot dezvolta simţurile astfel încât să pot vedea de exemplu prin perete, să pot vedea cum puterile naturii acţionează în această lume ?

Vom învăţa cum putem să ne dezvoltăm simţurile.Noi avem în total cinci simţuri:văz, auz, miros, gust şi pipăit.Cum putem extinde aceste simţuri şi cum putem obţine simţuri în plus pentru a percepe lumea într-o formă mult mai cuprinzătoare?Şi deasemenea vom fi capabili să simţim ceea ce se numeşte “suflete”, puteri care operează în lumea aceasta, şi vom şti unde ne aflăm cu adevărat.

Vom cunoaşte nu numai o porţiune mică care se numeşte această viaţă, care nici în ea nu ştim ce ni se întâmplă,ci vom sti şi tot ceea ce se întâmplă în afara ei. Dezvoltarea ne-a adus deja la situaţia în care putem cunoaşte totul. Fără asta nu vom putea supravieţui. Totul vom învăţa în următoarele lecţii, nu vom ascunde nimic.

 

Întrebare – Care este relaţia dintre cabala şi misticism ?

 

Nu există nici o relaţie deoarece cabala nu este misticism ci este stiinţă,înţelepciune, dezvoltarea unor simţuri în plus prin care omul poate vedea dincolo de această realitate, realitate care există după legi, formule şi schiţe. Veţi vedea cât de mult noi explicăm prin desene şi schiţe care se bazează pe aceleaşi principii ca ale ştiinţei.

Cabala este o ştiinţă. Este rezultatul la ceea ce vom percepe prin cele cinci simţuri.Noi cercetăm realitatea şi ceea ce vedem şi notăm si asta se numeşte ştiinţă.Dacă extindem simţurile cu care percepem şi începem să notăm ceea ce percepem prin simţurile extinse,numim asta cabala.Cabala este o ştiinţă cu multe schiţe, formule,socoteli,numerologie,doar ca ea nu se ocupă doar de lucrurile care aparţin acestei realităţi,ci se ocupă şi de puteri,suflete,figuri (parţufim),lumi şi alte nivele de existenţă.Însă ceea ce este bine, în momentul în care omul a reuşit să iasă la nivelul minimal al existenţei spirituale,începe să vadă realitatea dinafara acestei lumi şi să înţeleagă că ea este eternă.El iese din limitele timpului,mişcării şi spaţiului ,şi percepe o altă dimensiune.

Mistica se ocupă de sentimentele omului,nu prin intermediul unei anchete,analize,cercetări, nu prin dovezi ...nu prin repetarea aceloraşi fenomene şi date precise şi transmise de la o generaţie la alta,ci misticismul este un fenomen psihosomatic pe care omul îl atrage la sine şi îl experimentează.

Nu există nici o legătură între cabala şi misticism.Nu vreau să nesocotesc şi să spun ceea ce cred,însă daca asta îl calmează pe om, e bine.Dar a venit deja timpul în care oamenii se interesează de cabala.În urmă cu treizeci de ani, nici nu mă aşteptam ca cineva să vină să înveţe cabala.În loc de cabala oamenii erau interesaţi de tot felul de metode mistice, cititul în cărţi. tarot ,...toate aceste lucruri nu sunt noi,ele au existat deja cu secole în urmă  şi acum au erupt din nou, dar deja sunt pe cale de terminare.

Când omul vede o minciună dulce, atât timp cât ea e dulce, trăieşte în minciună.Ce să facă?Îşi încuie mintea şi se desfată.El nu spune că ăsta e adevăr sau minciună, el spune că e dulce.Însă noi ajungem deja la situaţia in care nici această dulceaţă nu ne mai ajută.Cerinţele interne ale omului sunt de aşa natură încât el nu mai poate...s-a săturat...nu mai e în stare...aşa se întâmplă cu dezvoltarea egoismului din om.De aceea au apărut toate felurile de misticism...din India...şi din tot ceea ce se vinde sub numele de cabala.Sunt universităţi în care se învaţă dansuri cabalistice...şi tot felul de lucruri care încă mai există în ziua de azi.Însă asta este ultima erupţie înainte de dezvăluirea adevărului şi cabaliştii au scris despre asta că aşa trebuie să fie.Tot timpul înaintea dezvăluirii adevărului se produce ultima erupţie.

Întrebare – Studiul cabalei durează între trei şi cinci ani,în timp ce populaţia Israelului este de şase milioane de evrei.Până când vor veni aceşti evrei,inmulţit cu cinci ani,nu e păcat de toate eforturile depuse pentru publicare?

 

Nu e vorba dacă vom avea timp sau nu,nu se poate spune câţi oameni trebuie să vină să înveţe cabala,care e masa critică,care e minimum şi cât timp trebuie să înveţe pentru ca totul să fie bine. Adevărul este că dacă facem socoteli de acest fel atunci nu trebuie mulţi...nu cinci milioane.Avem o condiţie foarte bună în toată activitatea aceasta.În momentul în care omul în loc să se adreseze egoismului său, va încerca să se înalţe cu egoismul deasupra naturii...dacă doar va schimbă puţin direcţia, deja va începe să fie pe o traiectorie bună şi tot ce este în jurul lui se va aranja.Asta înseamnă că puterile naturii deja nu vor mai fi contra lui şi asta e foarte bine. De aceea noi publicăm această înţelepciune in ziare.De ce ? Chiar dacă omul se va interesa cât de puţin ...o îndoială...a auzit ceva cu jumătate de ureche...deja am făcut mult şi vom câştiga prin asta securitate în această ţară.

Şi asta nu este o glumă.Noi deja vedem cât de mult depindem de oarecare puteri.Noi deja începem să înţelegem că avem nevoie de asta. Trebuie să fie şi o masă critică,aproape 20 % din populaţia matură trebuie să se ocupe de cabala. Adică dacă am face o socoteală că acei 20% vor fi dupa ce scoatem copiii femeile şi bărbaţii până la vârsta de 20 de ani şi după 60 , cantitatea care rămâne,dacă măcar puţin din timpul lor liber îl vor dedica cabalei vom putea shimba întreaga viaţă.Noi nici nu înţelegem cât de mult,puterile naturii pot fi de partea noastră, pot acţiona în favoarea noastră,ca o mană căzută din cer.Totul depinde de nivelul fiinţei umane şi de cum acţionează asupra realităţii.

Cât de mult se poate face cu unelte,cu materie...mecanică...?Mintea noastră,voinţa noastră este cea mai mare putere şi e la înălţimea acelor puteri care ne acţionează.

 

De aceea eu sunt plin de speranţă şi bucurie de tot ceea ce se întâmplă acum.Eu văd cât de mult s-au schimbat oamenii după ultimul război şi această schimbare este de-a dreptul în bine. Primim multe reacţii pozitive,înţelegere, oamenii sunt gata să înveţe şi totul depinde de noi.

Baal Hasulam explică în “Introducerea la cartea Zohar” că dacă noi în poporul nostru,am prefera legătura cu spiritualitatea cât de puţin,1% din viaţa noastră,atunci toată omenirea,toate popoarele lumii se vor organiza în mod similar . Şi vom vedea de o dată că o ţară şi încă una vor începe să fie în favoarea ta,în favoarea noastră,...deocamdată în ziua de azi e tocmai invers. Şi noi provocăm asta.

E scis că “nici o pedeapsă divină nu vine în lume, decât pentru Israel”. Noi provocăm tot răul din lume şi noi putem provoca tot binele. Restul popoarelor nu au nici un control sau influenţă cu ceea ce se întâmplă în lume. Eu vă spun asta potrivit cu ceea ce reiese de la nivelul forţelor care ne acţionează,pentru că nu suntem la nivelul de funcţionare a acestora.

Şi noi, acel grup de cabalişti ai lui Avraam, grup care a căzut din nivelul spiritual, nu ne aflăm în concordanţă cu natura şi de aceea provocăm dezastrele. Dacă am fi fost în concordanţă cu natura am fi provocat lumii întregi să atingă raiul pe pământ, şi la asta suntem obligaţi să ajungem.

Să sperăm că cu ajutorul vostru vom reuşi.

SFÂRŞIT