Toată evoluţia noastră după Geneză,
Nu este decat o copiere a acesteia.
Căci toate calităţile şi frumuseţea din culorile pe care
Le reînnoim şi le tot corectăm,
Sunt doar o copiere a culorilor

Pe care le găsim în flori.
De exemplu tamplarul:
De unde ştie el să construiască
O masă cu 4 picioare,
Decat copiindu-l pe Creator,
Care, El, a inventat fiinţe cu 4 picioare,

Şi cum de a ştiut să unească piciorul
Cu masa,
Dacă nu ar fi copiat, perfecţionandu-şi arta,
De la vieţuitoare, la care articulaţiile
Unesc diversele membre.

Astfel, oamenii
Contemplează cele petrecute în natură,
Şi copiază cele studiate din realitatea înconjurătoare,
Din Natura cea perfectă, atat de uimitoare.

Iar  cand au reuşit s-o înţeleagă,
Ei o iau la goană,
Construind în lanţ o lume grozavă,
Plină de invenţii
De la un capăt la celălalt.

Uite , de exemplu, tot privind Natura
Au construit avionul, să zboare ca pasărea
Cu aceleaşi aripi nemaipomenite,
Şi cam la fel au construit şi radio-ul,
Ca să recepţioneze sunetele ca urechea.

Scurt şi cuprinzător -
Toate succesele care ne aparţin nouă
Oamenilor, nu sunt decat copieri ale Naturii create,
Precum apare înaintea noastră,
Iar acum, ne rămane doar să o privim,
Şi să facem ca ea.

Precum există naşterea din punct de vedere al organismului,
Tot astfel există naşterea din punctul de vedere al reînnoirii forţei spirituale.
Astfel omul intră în lumea corectării sau OLAM HA_TIKUN.

Asemenea embrionului uman
Care se naşte din pantecul matern,
Omul vine dintr-o lume întunecată,
Plină de neplăceri de tot felul,
Şi intră într-o lume sclipitoare,
Plină de perfecţiune,
Lumea denumită Tikun - Corectare.

Şi precum în viaţa fiziologică,
Copilul cade în maini devotate şi iubitoare
Care îi asigură bunăstarea şi sănătatea:
Mama şi tata,
Care au grijă mereu să-l susţină,
Tot astfel îl aşteaptă pe om
600.000 de suflete devotate spre a-i susţine existenţa,
Şi cu toţii respiră împreună,
Sufletul vieţii,
Ca o singură persoană cu o singură inimă.
„ke'iş ehad be'lev'ehad”.

Noi vedem
Că Omul este obligat tot timpul
Să respire aerul,
Altfel încetează de a mai trăi.

Şi aerul acesta
Trebuie să se mişte întrun du-te - vino,
Adică, să inspire aerul
Şi neapărat să îl expire afara din corp,
Şi imediat după aceasta, să respire aerul  nou.

Şi aerul inspirat mai înainte
Nu-i mai este de folos acum,
Decat că a fost bun mai-nainte.
Şi dacă mai vrea să trăiască,
Trebuie, fara repaus, să continuie să ia aer nou.

Toată materia Creaţiei Lumii, a GENEZEI
Este „dorinţă de a primi”
Dorinţă de a se delecta,
Materie care atrage către sine.

Pămantul atrage spre sine,
Plus este atras către minus,
Toate forţele şi campurile magnetice
Sunt tot felul de forţe de atracţie.

Şi chiar şi gandul nostru
Este o forţă care atrage .
Căci omul
Care este în întregime o materie care atrage,
El totdeauna doreşte şi vrea.

Totdeauna în subconştientul său,
El face socoteli
Despre ceea ce îi produce mai multă plăcere şi mai mult profit,
Şi despre cum să se îndepărteze de pericole,
Sau cum să-şi apropie un lucru folositor.

Pămantul este roditor,
Şi primeşte puteri
De la ploi, vant şi de la soare.

Şi dacă este lipsit de vreo forţă
Din cele care îi sunt absolut necesare
Atunci nu poate să rodească
Şi să dăruiască
Şi nu poate să producă nimic,
Şi nu poate să dea bucurie oamenilor.

Ci, Doamne fereşte,
Se poate întampla o nenorocire, şi oamenii mor de foame,
Dacă pămantul nu-şi dă roadele.

Din contră, dacă omul are grijă de pămant
Şi îl lucrează, arand, semănand, cosind
Şi aşa mai departe,
Atunci şi pămantul îi răspunde cu aceeaşi dragoste.
Aşa cum omul ajută pămantul,
Tot astfel pămantul îl hrăneşte pe om.

„Matar al ha’areţ”

Ploaie peste pămant.

Aşa cum i se trimite ploaie pămantului,
Iar pămantul nu ştie
Cine i-a trimis ploaia, Tot astfel, omul
Nu este în stare să vadă
Pe cel care îi trimite ganduri,
Şi nu va descoperi gandul
Mai înainte să-l fi ajuns,
Şi să fi intrat în creierul, in imaginatia sa.

Şi dat fiind că se află în interiorul său,
I se pare că îi aparţine,
Fiind o parte integrală a sa.

„Tikun ha-Tevah”

Corectarea Naturii

Natura nu poate fi schimbată.
Însă omul se poate folosi de natură,
Pentru lucruri care aduc corectare - TIKUN, în lume.

Deci să ne folosim de fiecare însuşire
Astfel încat să aducă
Lumii Corectarea.
Şi nu să o distrugă, cum se obişnuieşte
În lumea materială.

De exemplu, se ştie că focul este distrugător,
Şi dacă nu avem grijă
Ea poate arde şi topi orice obiect şi vietate.
Dar dacă-l folosim cu grija,
Focul ne dăruie lumină,
Luminandu-ne nopţile,
Şi dă căldura căminului iarna,
Si ne fierbe hrana
Si aşa mai departe.

Astfel, se înţelege
Că pe calea denumită Tikun sau a Corectării,
Chiar şi forţa cea mai distrugătoare
Devine plăcere şi delectare,
Şi nimeni nu mai fuge de ea.

„Mechonah muşlemet”

Un motor perfect.

Omului îi este bine
Numai cu condiţia
De a fi conectat cu întregul sistem.

Dacă nu este conectat
Cu sistemul întreg al maşinăriei,
El nu se poate aproviziona
Din perfecţiunea acesteia.

Aparatul este perfect,
Căci acţionează în el
Legea dăruirii pure
Şi omul trebuie să se includă în această lege
Ca o parte integrală din această perfecţiune.

„Galgal bahevrah”

O rotiţă în sistem

Omul a fost creat
Pentru a trăi  viaţă de societate
Şi fiecare individ din societate
Este ca o roată
Articulată cu alte roţi
Care se află în acelaşi motor.

Roata singură
Nu este liberă să se mişte
Aşa cum vrea, după voia ei individuală,
Ci este atrasă
În mişcarea generală a tuturor roţilor,
În direcţia predeterminată, ştiută,
Care califică acel aparat
Pentru funcţia ei în totalitate.

Şi dacă se strică una din roţi,
Nu se apreciază defectul
Rotiţei în sine
Ca individual,
Ci este considerată
Doar după rolul şi funcţia ei
Faţă de sistemul în totalitate.

„Haguf iodeah”

Corpul ştie

Dacă totalitatea corpului crede
Că unul din organe îl poate delecta,
Imediat acel ogan îi ştie gandul
Şi îi găseşte plăcerea pe care şi-a dorit-o

Şi dacă unul din organe crede şi simte
Că îi este stramt locul unde se află,
Imediat îi ştie totalitatea corpului acea dorinţă,
Şi îi schimbă locul cu unul mai plăcut.

Dar dacă se întamplă
Ca unul dintre organe să fie separat de corp,
Ele devin două sisteme separate,
Şi generalitatea corpului nu mai este conştientă de nevoile acelui organ separat
Iar acesta nu ştie gandurile corpului în general
Ca să îi poată fi de folos
Şi să îl servească.

Şi dacă va sosi doctorul
Şi va corecta corpul ca mai înainte,

Iată, este readus în stare să ştie iarăşi
Gandurile şi necesităţile corpului în totalitate,
Iar corpul, să ştie necesităţile acelui organ.

„Guf ha’Umah”

corpul naţiunii

Tot astfel părţile componente ale naţiunii,
Sfetnicii, antreprenorii, muncitorii, transporturile, etc,
Trebuie să acţioneze împreună
Ca un sistem în deplină armonie,
Pentru a-i realiza o viaţă bună
şi o existenţă sigură.

„Koah ha’ribui”

forţa înmulţirii

Toată puterea înmulţirii
Este o forţă spirituală
Minunată prin natura ei.

Astfel, orice ansamblu, provenind de la spiritual,
Este frumos şi de lăudat.
Iar individul este lipsit de importanţă.

Şi aceasta este diferenţa
Între omul cel egoist
Şi omul care se dăruieşte poporului.

Iar omul devotat ţării sale, este mai presus
De Omul devotat oraşului său,
Dar este mai prejos de
Omul devotat lumii întregi.

„Ha’henvani mekif”

Băcanul dă pe datorie.

Rabi Akivah spunea:
Totul ţi se dă pe datorie,
Şi peste toată viaţa
Stăpaneşte, întinsă deasupra ei, o cetate.

Băcănia este deschisă şi băcanul dă pe datorie,
Şi mana scrie
În caietul permanent deschis,
Şi toţi cei care doresc,
Sunt poftiţi să împrumute,
Iar administratorii recuperează datoria
În fiecare zi, fără întrerupere.
Şi omul vrand-nevrand
Plăteşte.
Ştiind că poate avea încredere,
Socoteala este dreaptă,
Şi judecata este cinstită,
Şi totul este corectat
Pentru Ospăţ.

„Nefilat Erech”

Preţ scăzut.

Iată în materialitate,
Se spune uneori
Că a scăzut preţul aurului
În lume.
Adică şi-a pierdut
Preţul pe care l-a avut mai înainte,
Şi nu mai este atat de important
Cum ar trebui să fie.

Tot aşa stau lucrurile
în spiritualitate:
Dacă nu mai are valoare cum ar trebui să fie,
Atunci nu se cumpără,
Şi nu vor oamenii să plătească
Preţul care i se cuvine.

„Mekabel hamatanah”

Cel ce primeste cadoul

Dar dacă îi spune:
Să ştii că nu am nevoie de cadoul pe care mi l-ai adus,
Desigur că prietenul său
Se întristează.

Şi cu cat se bucură mai mult
Cel care primeşte cadoul
Cu atat este mai fericit cel care dăruieşte,
Şi acest lucru se exprimă
Prin cat mai multe mulţumiri,
Din partea celui care primeşte
Faţă de persona care dăruie.

Astfel, cu cat mai mult se delectează omul
Prin bunătatea şi voluptatea
Pe care i le oferă Creatorul,
Cu atat mai fericit este Acesta,
De plăcerea de El determinată.

„Matanat hesed”

Dar de pomană

Un bogătaş a luat acasă la el un om din piaţă,
l-a dat să mănance şi să bea din belşug.
Şi i-a dăruit din bogăţiile sale
Zi de zi, din ce în ce mai mult
Pe zi ce trece.

În cele din urmă
l-a întrebat bogătaşul:
spune, te rog, oare ţi s-au îndeplinit toate dorinţele?
Şi omul i-a răspuns:
Încă nu. Vezi, m-aş bucura cu adevărat
Dacă toate aceste bunătăţi şi bogăţii
Le-aş fi caştigat eu însumi,
Prin activitatea mea,
Aşa cum ai ajuns tu la ele,
Şi nu primind cadouri,
Prin bunăvoinţa ta miloasă.

I-a răspuns bogătaşul:
Aşadar, nu s-a născut omul
Care să-ţi îndeplinească
Această dorinţă.

„Hakol nimdad lefi hakli”

totul se judecă în funcţie de „vas”
Din „Însuşirea celui mic”

Un tată îi dă fiului său mic
Un ban în fiecare zi.

Dacă in fiu se trezeşte 
Şi mai multă iubire,
Tatal doreşte
Să-i dăruiască cinci bani.

Astfel, micuţul văzand
Că a primit astăzi un cadou mai mare,
Este desigur recunoscător,
Şi-i mulţumeşte din toată inima.

Dar după aceea,
Daca tatăl vrea să continuie cu un ban
În fiecare zi,
Ca mai inainte,
Copilul se umple de furie,
Faţă de tatăl său,
Care i-a micşorat darul aşteptat.

Şi iată că adaosul de ieri,
În loc să-i apropie pe cei doi,
Tocmai ca l-a înstrăinat pe copil,
Care simte că tatăl îi este de-acum obligat
Să adauge mereu, tot mai mult.