Adam, omul, care vrea să dea unui prieten
Un butoi mare, plin cu vin.
Dar acesta nu are la el decat un pahar,
Ce făcu?:

Îi dă vin în acest pahar,
pe care îl duce acasă de fiecare dată,
Şi-l varsă acolo într-un vas potrivit,
De multe, multe ori,
Pană cand ia tot vinul acasă la el.

„Şi am mai auzit o legendă
Despre doi prieteni: Unul
A devenit rege,
Iar celălalt prieten decăzu în mizerie,
Dar auzind de rege, prietenul său,
A pornit la el să-i povestească situaţia sa.
Iar regele, auzind acestea,
l-a trimis la terezorier cu o scrisoare,
Cerand ca  ministrul să-i dea
Bani, oricat poate lua cu el în decurs de două ore.

Iar săracul veni la curtea regală doar cu o cutie micuţă,
Şi el intră la comori, şi aduse cutia plină cu bani,
Iar cand să iasă, paznicul i-a dat o lovitură
În cutie şi banii au căzut pe jos,
Iar atunci fu trimis iar înapoi să-şi reumple cutia,

Şi tot astfel de nenumărate ori,
Încat planse omul şi întrebă de ce i se face acest lucru.
Şi îi explică la urmă de tot: toţi aceşti bani aduşi de tine tot
Îţi aparţin.
Şi tu vei lua totul.
Doar că nu ai avut vasele potrivite (kelim), pentru a lua destui bani,
De aceea te-am ajutat cu această şmecherie.

„Neeman beytoh şel ha'adon”

Devotat stăpanului.

A fost o dată un om
Devotat cu totul stăpanului său,
Care la randul său,
Îl iubea mult pe servitor.

Şi a fost nevoit o dată să plece
În călătorie, departe de casă,
Şi a înmanat stăpanul toate afacerile lui
Umui administrator,
Care ura mult pe servitor.

Şi l-a luat şi a pus să fie bătut
Cu cinci lovituri de bici,
De faţă cu toată lumea,
Pentru a-l umili cu totul.

Iar cand se întoarse stăpanul
Şi auzi cele întamplate,
l-a chemat pe bătăuş,
i-a poruncit să-i dea servitorului,
O mie de galbeni,
pentru fiecare lovitură.

A luat omul galbenii
Şi a plecat la casa lui.

Cînd a sosit, nevasta,
l-a găsit plangand,
iar el i-a explicat că îi pare rău
că nu a fost bătut mai mult,
măcar prin 10 lovituri,
astfel ar fi caştigat
cel puţin 10.000 de monede de aur.

„Kol koreh Elav”

O voce chemand

Un om era rătăcit în codru,
nevăzand nici o cale de ieşire,
ca să ajungă la vreo localitate.
Atunci, în disperare,
Crede că va rămane pierdut pe vecie.

Dar dacă vede în depărtare vreo persoană
sau aude o voce de om,
imediat îl pătrunde dorul după
locul de baştină,
şi strigă după ajutor,
rugandu-se să fie salvat.
De asemenea, dacă cineva greşeşte
Şi coboară de pe drumul cel bun,
Intrand într-un loc rău,
Unde se obişnuieşte să trăiască cu animale sălbatice,
Dacă aude o voce chemandu-l să se întoarcă,
El se trezeşte, tanjind după casă
Şi ascultă de vocea Lui, Boreh, Creatorul,
Şi nu de vocea proprie. 

De aceea Creatorul, Boreh, ne arată o luminiţă în depărtare,
Care să ne scoată din întunecimea pădurii,
Şi atunci omul îşi adună ultimele puteri
Ca să meargă spre cărarea pierdută,
urmand luminiţa palpaindă,
Pană ce o regăseşte.

„Ve’rak Ha’ghiborim”

Şi numai cei viteji...

Un rege a dorit să descopere
Pe cei mai devotaţi supuşi ai săi.
Şi să-i aducă pană în palatul lui
Ca să le dea roluri deosebit de importante.

Ce-a făcut?
A dat sfoară în ţară
Că oricine doreşte, mic şi mare,
Să vină să primească de lucru
În curtea regală.

Însă a asezat o armată de paznici
La intrarea în palat
Şi pe toate drumurile conducand spre palat.
Şi li s-a poruncit să deruteze cu viclenie,
Pe oricine s-ar apropia de cetate,
Întorcandu-i de unde au venit.

Şi iată cu toţii, supuşii regelui au alergat spre cetate,
Dar paznicii neobosiţi, îi întorceau de pe drum.
Însă mulţi au reuşit să se apropie
De curtea cetăţii,
Învingandu-i pe paznici.
Iar paznicii de la intrare erau şi mai isteţi şi neobosiţi
Şi respingeau pe toţi cei ce se apropiau
De poartă, cu mare iscusinţă.

Astfel au venit, şi s-au întors şi au venit din nou iar şi iar,
Adunand noi puteri,
Timp de multe zile şi mulţi ani,
Pană cand li s-au terminat puterile.
Şi au obosit să mai încerce.

Şi numai vitejii, a căror răbdare a rămas neclintită,
Au învins paznicii,
Şi au reuşit să deschidă poarta,
Avand imediat parte de prezenţa majestăţii sale,
Care le-a oferit 
O slujbă importantă
Pe potriva fiecăruia.

Şi se înţelege de la sine,
De atunci înainte nu le-au mai stat în cale
Acei paznici,
Care i-au respins mai înainte,
Multe zile şi mulţi ani,
Amărandu-le viaţa şi necăjindu-i,
Tot trebuind să-i convingă.
Iar acum au onoarea şi fericirea
De a-l servi pe rege şi de a munci
La lumina strălucitoare a feţei Regelui,
Şi în intimitatea curţii sale.

„Hamidot Haraot”

Însuşirile rele.

Dată fiind forţa extraordinară cu care păzeşte Creatorul,
Toate elementele Creaţiei Sale,
Nu permite nimănui să distrugă nimic din ce-i aparţine.
Ci numai să transforme
Şi să corecteze.

Astfel, toţi moraliştii din lume vor dispare,
Şi toate calităţile rele de pe Pămant, vor rămane pe loc.

Însă, lucrurile rele, există şi aduc la bun sfarşit
Treptele obligatorii ale progresului,
Pană ce vor fi total dezvoltate.

Şi atunci, acele însuşiri rele,
Sunt inversate şi devin calităţi bune şi folositoare
Aşa cum  au fost programate de la început
De Creator.
Exact ca un fruct de pe ramura pomului,
Care aşteaptă, numărand cu răbdare zilele şi lunile,
Necesare pentru a-l face demn
Să-şi dezvăluie dulceaţa şi gustul,
Fiecărui Om.

„Roeh et ha’kolot”

Vede sunetele.

Sunetul şi neliniştea sunt aceleaşi.
Însă nu toate sunetele sunt demne de a fi plăcute.

Tunetul este înfricoşător,
Şi nu va place urechii omului,
Deoarece frica reprezintă
O mare parte din puterea loviturii,
Şi durează prea mult.

Şi chiar dacă forţa loviturii ar fi fost mică,
Tot ar fi zguduit urechea
Din cauza duratei prea mari.

Dar sunetul viorii, este
Dulce urechii celui care ascultă,
Fiind calculată forţa loviturii,
Şi fiind perfect calculată durata în timp
Iar dacă şi-ar prelungi durata
Ar strica plăcerea.

„Rofeh Holim”

Doctor al Bolnavilor

Iată un om, care are acasă un bolnav,
Ce face?
Se adresează medicului, spunandu-şi
Că acesta este solul bun al Creatorului,
Şi bolnavul se va însănătoşi.

Iar dacă, Doamne Fereşte, bolnavul încă nu s-a făcut bine,
Se adresează Profesorului, cum se obişnuieşte,
Şi isi spune, desigur, ca
El va fi solul cel bun al Creatorului,
Şi îl va vindeca pe bolnav.

Dar dacă nu l-au ajutat profesorul şi colegii lui,
Atunci vorbeşte cu Creatorul:
„Stăpan al lumii, atotputernic,
Dacă tu nu ne ajuţi,
Nu este nimeni care să ne poată ajuta,
Doar am fost la toţi doctorii cei mai vestiţi,
Care sunt solii Tăi,
Şi nimeni nu ne poate ajuta,
Şi nu am pe cine ruga, decat pe Tine,
Ca Tu să mă ajuţi”.

Şi atunci,
Cand boala a trecut,
Omul spune,
Că singur Creatorul, în splendoarea sa,
l-a ajutat, şi nimeni altul.

„Koah Ha'gvurah”

Forţa eroismului

Noi considerăm de înaltă calitate forţa eroismului,
Ca cea a leilor şi a tigrilor,
Încat, de puternici ce sunt,
Nici un om nu îndrăzneşte să se lupte cu ei.

Dimpotrivă,
Vedem puţină calitate
In puterea unei muste,
Dar îi recunoaştem forţa cantitativă
Cand este vorba de o mulţime.

Căci nici cu mulţimea lor omul
Nu reuşeşte în luptă.
Iar ele se plimbă liber
Şi-i stăpanesc omului casa şi masa.

Iar cand calitatea unora
Nu este nici prea-prea,
Nici foarte-foarte,
Atunci omul se înverşunează
Şi lupta pană la victorie.

„Mahbeş hahitpathut”

Compresorul evoluţiei.

Viaţa noastră în această lume
Este asemenea unui om care se află în tren,
Care goneşte de la un loc A spre un loc B,
Şi deşi omul doreşte să stea pe locul A,
Totuşi trenul merge înainte spre locul B.

Şi cu cat se apropie mai mult de locul B,
Simte tot mai multă atracţie faţă de locul dintai,
Dar, văzand că se îndepărtează din ce în ce de acesta,
Această distanţă o percepe în sine ca suferinţă.

„Derech kţarah vederech aruchah”

Drum scurt şi drum lung.

„Scurt” sau „lung”,
Nu este drumul în sine.

Etapele călătoriei sunt aceleaşi etape
De fiecare dată,
Dar le parcurgem în mod diferit,
Asemenea cu o călătorie spre Yerusalim.

Mai demult se ajungea acolo
Pe o căruţă trasă de cai.
Şi drumul dura cateva zile,
Cu popasuri pentru odihnă,
Şi lumea ajungea sleita de oboseală
Şi de foame.

Iar azi, se parcurge acelaşi drum una două,
Stăm în maşină
Şi urcăm spre Yerusalim
Ajungand în 45 de minute.

„La’Mekubal tafkid meyuhad”

Un Mekubal are un Rol Special

Un Mekubal se reîncarnează şi soseşte în lume
Nu pentru el însuşi,
Ci el are un rol special
De a construi un sistem,
Prin care să aducă Lumina superioară generaţiei Sale -
Deci să fie coordonator între Lumina Spiritualităţii
Şi oamenii aflaţi pe o gradaţie materială
Care îi separă de această lumină.

Acest sistem are multe gradaţii,
Iar cei Mekubalim acţionează metodic,
Ei nu fac nimic întamplător,
Ci pentru fiecare acţiune, primesc permisiune de sus.
Atunci ei se pregătesc în lumea aceasta
Astfel încat să acţioneze potrivit generaţiei lor.

Şi pană cand individul nu a realizat întregul proces,
Acela de a construi sistemul prin care se aduc Luminile
În lumea aceasta,
Potrivit cu necesitatea acestei generaţii,
El nu se opreşte.
Căci nu vede că şi-ar fi îndeplinit  rolul.

„Sifrei Kabbalah”

Cărţile de kabbalah

Creaţia lumii
A fost crearea Dorinţei de a Primi.
Şi împreună cu aceasta
A fost creat programul
Prin care să fie stricat,
Şi cel prin care să fie corectat.

Şi în acest program
Deja au fost incluse
Persoanele numite Mekubalim,
Care aveau să scrie cărţile

Prin care să dea de veste Omului,
Că spiritualitatea există.
Iar omul va citi cărţile
Şi se va întoarce Acasă,
La originea sa.