Esenţa ştiinţei Kabbalah

Înainte de a clarifica istoria kabalei, o ştiinţă despre care s-a scris atît de mult, am găsit necesar, mai întîi, să clarific esenţa acestei ştiinţe: pe care puţini o cunosc, după părerea mea. Şi, bine înţeles, nu e posibil a discuta istoria unui lucru, înainte de a-i cunoaşte esenţa însăşi.

Deşi această cunoaştere este mai profundă şi mai largă decît marea, totuşi mă voi strădui din toată puterea şi cu toate cunoştinţele pe care mi le-am însuşit în această profesiune, să o clarific şi să o iluminez de la izvoare, şi în toate aspectele ei. Astfel încît să satisfac orice suflet, care să tragă concluzii corecte, în ce anume constă kabbalah, într-adevăr. Astfel încît să nu rămînă loc cititorilor, a se confunda, precum se obişnuieşte în timpul unui astfel de studiu.

Despre ce scrie kabbalah ? Sau cu ce se ocupă această stiinţă?

Această întrebare preocupă, bine înţeles, pe orice om gînditor.
Ca să răspund într-un mod satisfăcător la această întrebare, voi da o definiţie fidelă şi conservatoare: “Ştiinţa kabbalei reprezintă o seqvenţă a rădăcinilor, care se desfăşoară intr-o ordine de cauză-efect cu legi fixe, şi care se reunesc şi ţintesc spre un scop unic şi sublim, imprimat sub numele de “ revelarea Divinităţii Sale, creaţiilor Lui”, în lumea aceasta”.
Şi aici ne folosim de noţiunile de obştesc , sau general, şi individual.

Obştesc: adică, întreaga omenire, care este obligată în mod absolut, pînă la urmă, a ajunge la culmea dezvoltării spirituale, descrisă prin cuvintele-''căci se umpluse ţara de cunoaşterea Creatorului, precum apele se revarsă în mare’’. ’’Şi nu se vor mai învăţa unii pe alţii, tovarăşi şi fraţi, spunînd, Cunoaşteţi–l pe Creator, fiindcă Mă vor ştii cu toţii, cu mici şi mari’’. ’’Şi nu vor mai fi ascunşi învăţătorii tăi, iar ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi” - moreh însemnînd învăţător, dar şi lumină.
Individual: Înseamnă că, înainte să ajungă omenirea, în totalitatea ei, la perfecţiune, în fiecare generaţie ajung la aceasta şi unii indivizi dotaţi, acestea fiind persoanele, care ating într-o anumită intensitate revelarea Divinităţii. Aceştia sînt Profeţii şi cei care aparţin Divinităţii . Precum au spus Înţelepţii:” nu este generaţie în care să nu existe cei asemenea lui Avraham şi Yaacov”. Ca dovadă, în fiecare generaţie are loc revelarea DIVINITĂŢII SALE, după cum spun „hazal”-sau înţelepţii, care sînt autorizaţi a şti aceasta şi care ne sînt devotaţi nouă.

MULTITUDINEA de ’’parţufim’’-FEŢE,” sefirot”-LUMINI, şi „olamot”- LUMI

Dar, după cele spuse mai sus ,s–a pus întrebarea: ”care este importanţa acestei multitudini de parţufim, sfirot şi legăturile efemere dintre ele care umplu cărţile de studiu al kabbalei, din moment ce această ştiinţă nu are decît un rol unic, special şi clar ?
Într- adevăr, dacă vei contempla corpul unei mici vietăţi, al cărei unic rol este doar acela de a se nutri pe sine însăşi, pentru a supravieţui cîtva timp, destul ca să apuce a se reproduce, spre a-şi continua specia, vei descoperi în ea o construcţie complicată, din mii şi mii de fibrile şi tendoane, precum susţin fiziologii şi anatomii. Şi alte mii şi mii se află acolo, unde ochiul omului nu a pătruns deocamdată. Şi de aici poţi conclude cîte mii de asemblaje de înfăptuiri şi de canale sînt necesare pentru a inventa şi a dezvălui acel scop sublim.

Două aranjamente--dinspre superior înspre inferior, şi de la inferior către superior: ”miilah letatah umitatah leilah”.

Iată, în general, se împarte această ştiinţă în două ordini sau direcţii, care sînt paralele şi se aseamănă ca două picături de apă, şi nu diferă între ele, doar atît că pima coboară de la superior spre inferior, pînă în lumea aceasta. Iar al doilea sistem începe în această lume şi traversează în sens opus exact aceleaşi drumuri, trecînd şi prin aceleaşi componente, care au fost imprimate de la rădăcina lor, în timpul apariţiei şi a revelării lor, de sus în jos.
Şi iată, sistemul dintîi e denumit ordinea desfăşurării lumilor, feţelor, şi a luminilor — „olamot, parţufim, sefirot” ---cu tot ceea ce cuprind ele, fie permanent, fie efemer.
Iar cea de-al doilea aranjament,este denumit “Revelările, sau Treptele profeţiei şi ”anima divină”.
Iar omul care are parte de această invitaţie, este obligat să păşească pe aceleaşi cărări şi trasee, spre a atinge fiecare amănunt şi treaptă încetul cu încetul, în conformitate cu exact aceleaşi legi conform cărora au fost imprimate, din momentul emanării lor, de sus în jos.
Căci revelarea Divinităţii nu se înfăptuieşte toată dintr-o dată, ci continuă să apară în decursul unei anumite perioade, în funcţie de sublimarea acelui om, pînă ce îi vor fi revelate toate acele trepte de sus in jos. Si fiind aranjate şi atinse unul după altul, şi fiind unul superior celuilalt, urmînd modelul treptelor scării, acest sistem este de aceea denumit Trepte -- „Madregot”.

DENUMIRI ABSTRACTE.

Mulţi consideră că toate cuvintele şi denumirile care apar în ştiinţa Kabbalei sînt noţiuni abstracte. Aceasta, dat fiind că obiectul ei este DIVINITATEA şi SPIRITUALITATEA, care sînt deasupra spaţiului şi al timpului şi unde nici ochiul fanteziei nu domneşte. Şi de aceea vor decide că tot ceea ce tratează subiecte de această categorie, desigur constituie doar denumiri abstracte, sau şi mai sublime, fiind lipsite total, de la origine, de elemente imaginare.
Însă nu este acesta adevărul, ci cu totul dimpotrivă: kabbalah nu se foloseşte de noţiuni, ori definiţii, decît cu conţinut real şi concret. Şi aceasta constituie o lege de fier la toţi înţelepţii kabbalei: “tot ceea ce nu vom realiza noi, nu vom defini prin nume sau vreun cuvînt”. Şi aici trebuie să ştii, cuvîntul realizare---„Hasagah”, are înţelesul de supremul grad de înţelegere.
Adică, înainte ca un fapt să fie clarificat ochilor noştri într-un mod absolut, ca şi cum l-am avea prins în mînă, nu-l definesc kabbaliştii ca realizare---„hasagah”, ci prin alte denumiri, ca de exemplu înţelegere, cunoaştere etcetera.

Realismul în ştiinţa kabalei

Chiar şi în realitatea materială, expusă simţurilor noastre, există lucruri concrete deşi nu concepem şi nu ne imaginăm care este esenţa lor. Ca de exemplu electricitatea şi magnetismul, denumite „fluidum”.
Cu toate acestea cine ar spune că aceste denumiri nu ar fi concrete ,în timp ce ne este cunoscută acţiunea lor în mod cu totul satisfăcător, şi ne este absolut indiferentă însăşi esenţa lor, ca de exemplu natura electricităţii.
Iar acest nume ne este atît de apropiat şi concret, nu mai puţin decît dacă l-am cuprinde cu totul în simţuri. Într-atît ,încît toţi copilaşii sînt familiari cu acest nume de electricitate, precum le sînt cunoscute denumirile de pîine, zahăr, etc.
Şi mai mult, dacă vei dori să aprofundezi obiectul studiului, ţi-aş spune în general că, aşa cum nu atingem însăşi esenţa Creatorului, absolut de loc, tot astfel, nu avem idee care ar fi esenţa fiecărei creaţii ale sale. Nici chiar ale obiectelor pe care le pipăim cu mîinile noastre.
Astfel încît, toată cunoştinţa noastră cu tovarăşii noştrii şi cu apropiaţii noştrii în lumea materială, dinaintea noastră, nu este mai mult decît o ’’cunoştinţă a acţiunilor’’, care se nasc în urma contactului dintre simţurile noastre şi aceştia. Iar aceste acţiuni ne satisfac perfect ,deşi ignorăm cu totul esenţa însăşi a subiectului. ŞI mai mult, chiar în ce priveşte esenţa persoanei tale nu ai nici o idee şi realizare. Şi tot ce ştii despre propria ta esenţă este doar o secvenţă de acţiuni care decurg din esenţa ta.
Şi de-acum, vei înţelege cu uşurinţă, anume că toate denumirile şi conceptele care se află în manualele de kabbalah, sînt şi ele reale şi concrete cu toate că nu realizăm de loc subiectul studiat. PT că cei care studiază, sînt total satisfăcuţi de cunoaşterea deplină a perfecţiunii finale, care este tot o cunoaştere a faptelor doar, care sînt produse şi se nasc prin interacţionarea luminii superioare cu persoanele care o ating.
Însă aceasta este cu totul satisfăcătoare, fiindcă aceasta este regula‚ ’’Tot ceea ce emană de la Providenţa Divină—“haşgahah”, ca să ajungă la realitate, la natura creaţiei, iată conţine un fel de satisfacţie absolută”. Precum nu-şi va dori niciodată omul un al şaselea deget la mînă, fiindu-i îndeajuns cele cinci avute, în mod perfect.

NOŢIUNILE ŞI DENUMIRILE MATERIALE ÎN CĂRŢILE DE STUDIU AL KABBALEI

Într-adevăr este bine înţeles fiecărui om cu logică, faptul că unde este vorba despre spiritualitate, şi cu atît mai mult, despre Divinitate, nu avem în acel loc cuvinte şi litere să le exprimăm. Doar tot tezaurul de cuvinte care ne stă la dispoziţie, nu reprezintă decît litere, semne, ale fanteziei şi a simţurilor. Şi cum ne putem servi de ele, unde nu au loc de fel, nici fantezii nici simţuri?
Şi chiar dacă vom lua ca exemplu cuvîntul cel mai subtil ce se poate concepe în aceste domenii, adică expresia ’’or elyon’’ sau‚ ’’lumină superioară’’ sau „or paşut’’---lumină simplă, chiar şi acesta este închipuit şi împrumutat de la lumina soarelui sau lumina lumînării, sau lumina satisfacţiei pe care o simţim cînd sîntem eliberaţi de vreo îndoială, printr-o descoperire nouă. Şi cum se poate să ne folosim de aceste cuvinte, în domeniul Spiritualităţi, şi pe drumurile Divine? Doar nu vor oferi cititorilor, decît lucruri vane şi neadevărate.
Şi cu atît mai mult, unde e nevoie să descoperim prin acele cuvinte raţiunea privind negocierea care se obişnuieşte în cercetările acestei ştiinţe, chiar şi aici este obligat înţeleptul, omul de ştiinţă, să se folosească cu preciziune severă, de definiţii absolute ,faţă de cititori. Şi dacă va eşua înţeleptul chiar numai cu un cuvînt nelalocul său, iată că va cauza zăpăceală prin aceasta cititorilor şi nu vor înţelege de loc ce spune acolo, înaintea ei şi după ea şi tot ce are legătură cu acel cuvînt, precum prea bine este ştiut fiecărui cititor al manualelor de kabbalah. Aşadar întreabă-te, cum se poate ca învăţaţii kabbalei să se folosească de expresii mincinoase şi să explice prin ele legături ale ştiinţei? Este ştiut că nu există nici o definiţie prin denumiri neadevărate, fiindcă minciuna nu are picioare, şi nu are stabilitate.
Într-adevăr, aici e nevoie să faci cunştinţă cu legea “Rădăcină Şi Ramură”, care se referă la relaţiile dintre lumi.

LEGEA RĂDĂCINĂ-RAMURĂ.

Învăţaţii kabalişti au descoperit că cele patru lumi cunoscute prin numele‚ ’’AŢILUT, BRIAH, YEŢIRAH ŞI ASIYAH’’, începînd cu lumea dintîi, cea superioară, denumită “AŢILUT”, pînă la LUMEA ACEASTA, materială, denumtă “ASIYAH”, au formă cu totul asemămătoare una cu alta, în toate faptele şi obiectele din ele. Adică toată realitatea şi faptele ei, din prima lume, toate acestea, se află şi în lumea a doua, dedesubtul ei, fără vreo schimbare. Şi astfel,în toate celelalte lumi, care urmează după ea, pînă la această lume, cea palpabilă.
Şi nu este nici o deosebire între ele, decît doar distincţia gradului care priveşte numai materialul din care sînt făcute amănuntele realităţii din fiecare lume. Iar materialul articolelor sau a particularităţilor din realitatea care se află în prima lume, cea mai de sus, este un material mai cristalin, pur, decît cea din lumile inferioare.
Şi materia amănuntelor realităţii din cea de-a doua lume, este mai grosolană decît prima lume, dar mai pură faţă de tot ce îi este inferior în gradaţie.
ŞI aşa mai departe, pînă în lumea aceasta, dinaintea noastră. Şi materia amănuntelor realităţii din această lume este mai grosolană şi mai întunecată decît toate lumile anterioare ei. Însă formele amănuntelor realităţii şi de asemenea, tot ce se petrece în ea, sînt echivalente în fiecare lume şi lume, atît în cantitate, precum şi în calitate, fără schimbare.
Şi se pot exemplifica cele de mai sus prin ştampila şi semnul lăsat de ştampilă, sau ştampilatul, adică toate amănuntele care se află în ştampilă, pînă la cel mai mic amănunt, sînt trecute pe obiectul ştampilat de ea .În acest fel se petrec lucrurile, în fiecare lume imprimîndu-i-se lumea superioară ei, ca prin ştampilare. Astfel toate formele care se găsesc în lumea superioară, prin cantitatea şi calitatea lor, vin copiate pe deplin şi trecute în lumea inferioară ei.
Astfel încît nu este vreun lucru sau fapt în vreuna din lumi, care să nu aibe exemplul său în lumea superioară ei, în mod identic, ca două picături de apă. Şi sînt denumite RĂDĂCINĂ ŞI RAMURĂ---“ŞOREŞ VE ANAF”.
Adică, acel amănunt care se află în lumea inferioară, se consideră ca fiind ramura exemplului său, care se află, neclintit în lumea superioară ei, acolo fiindu-i rădăcină celui de jos, fiincă este originea faţă de amănuntul respectiv , imprimat în lumea inferioară .
Şi la aceasta s-au referit Înţelepţii care au scris ‚”nu există vreun fir de iarbă care să nu fi avut norocul şi poliţistul lui de sus, care să –l bată şi să-i dicteze ,”creşte”!! Şi anume, rădăcina sau norocul, î-l obligă să crească şi să devină prin cantitate şi calitate ceea ce era predeterminat , ca în exemplul de mai sus cu ştampila. Şi aceasta este legea rădăcinii şi a ramurii, care acţionează în toate amănuntele din existenţă şi în toate faptele realităţii, în fiecare lume, respectiv lumilor superioare ei.

LIMBA FOLOSITĂ DE MEKUBALIM—SAU ÎNŢELEPŢI---ESTE O LIMBĂ A RAMURILOR.

ŞI ANUME, precum ne învaţă aceste ramuri despre rădăcinile lor, care le stau ca exemplu, în lumea superioară,în mod obligatoriu, pentru că nu este nimic în lumea inferioară care să nu fi provenit din cea superioară ei. Şi rădăcina din lumea cea superioară î-şi obligă ramura din lumea inferioară ei, să-şi exprime toată forma şi tot conţinutul, precum se descrie în propoziţia –norocul din lumea de sus ce îi aparţine ierbii din lumea de jos, împinge acea iarbă şi o obligă să crească şi să devină ceea ce este, şi astfel se poate conclude că orice ramură din această lume, descrie exact exemplul său care se află în lumea superioară.
Şi astfel şi-au găsit kabbaliştii un tezaur de cuvinte editate şi definite între ei, îndestulătoare întru totul a le servi ca limbă de comunicare între ei, minunată pentru a discuta între ei despre rădăcinile spirituale din lumile superioare. Adică, numai amintindu-şi unul altuia despre ramura palpabilă care există în această lume, care este bine definită simţurilor materiale.
Auzind, cei înţelepţi cuprind cu înţelegerea lor rădăcina cea superioară, spre care indică ramura aceasta materială, care este determinată, imprimată de către rădăcina ei. Astfel încît toate amănuntele realităţilor Emanaţiei , palpabile, şi toate faptele din ele, le-au devenit ca nişte cuvinte şi denumiri definite şi absolute, care indică spre rădăcinile înalte, superioare, spirituale. Şi, cu toate că în locul spiritualului nu există cuvinte pentru a se exprima, fiind mai presus de orice imaginaţie, cu toate acestea şi-au cîştigat dreptul de a fi exprimate prin ramurile lor, care sînt aranjate conform cu simţurile noastre în lumea noastră cea palpabilă. Şi aceasta este toată caracteristica limbii vorbite între înţelepţii kabbalei, prin care î-şi dezvăluie realizările spirituale unul altuia şi din generaţie în generaţie, atît prin vorbă cît şi prin scris. Şi se înţeleg între ei în mod absolut satisfăcător, cu toată precizia necesară disputei în cercetarea acestei ştiinţe. Adică prin definiţii cu totul precise fără urmă de eroare. Fiindcă fiece ramură î-şi are definiţia ei naturală, absolut particulară ei. Şi află că această limbă a ramurilor a ştiinţei kabbalei, e mai potrivită pentru a explica prin ea conceptele acestei ştiinţe, decît toate limbile cu care sîntem obişnuiţi, care s-au stricat în decursul timpului, în gura publicului, cuvintele pierzînd înţelesul lor precis. De aceea a devenit dificilă comunicarea ideilor precise atît pe de rost cît şi prin scris. În contrast, limba ramurilor nu se schimbă niciodată, şi niciodată nu li se va întîmpla cititorilor şi ascultătorilor să greşească în a înţelege cuvintele ce le sînt prezentate, definiţiile naturii fiind absolute, conform legii, de netrecut !

TRANSMITEREA DIN „GURA” UNUI MEKUBAL CARE ŞTIE, CELUI CARE” PRIMEŞTE „şi ÎNŢELEGE.

Astfel a scris RAMBAM, în Prefaţa la interpretarea Torei: „Iar eu mă oblig prin contract fidel, oricărui cititor din această carte, că voi aduce aluzii spre tainele Torei care nu vor fi înţelese decît de către cei care sînt mekubalim şi capabili a înţelege”. ŞI în acelaşi fel a scris şi Chayim Vital, în Prefaţa sa la cartea ‚‚EŢ CHAYIM’’, adică ARBORELE VIEŢII. ŞI la fel au scris şi „Chazal”, înţelepţii, „Să nu înveţi decît pe cel care deja înţelege ceea ce-i explici”.
Şi iată, cuvintele lor sînt clare, ele spun că nu e voie de învăţat decît din gura ’’înţeleptului’’—„mekubal chaham”. Însă care este explicaţia la pretenţia ca şi studentul să fie deja învăţat şi să înţeleagă el însuşi?
Şi dacă nu este astfel, chiar de-ar fi cel mai drept din lume, este interzis să-l înveţe. Dar dacă este deja înţelept, care e nevoia lui de a învăţa de la alţii?
Şi în cele scrise mai sus, vei înţelege vorbele lor cu uşurinţă, deoarece limbajul nostru obişnuit nu ne ajută prin nimic să înţelegem nici o vorbă din chestiunile spirituale divine, care sînt mai presus de loc şi timp, cele închipuite. Însă, există pentru aceasta un limbaj special,destinat anume pt acestea, care este limba ramurilor, denumită astfel, pentru că ne învaţă despre rădăcinile lor superioare.
Însă, această limbă deşi e foarte potrivită rolului ei de a discuta prin ea cercetarea ştiinţei, mai mult decît alte limbajuri, totuşi acesta este valabil doar dacă şi ascultătorul este învăţat. Adică ştie şi înţelege relaţia dintre rădăcini şi ramuri. Fiindcă această relaţie nu se clarifică de loc de jos în sus, de la ramuri nu putem învăţa despre rădăcinile lor superioare. Ci, dimpotrivă, de la cel superior va învăţa cel de jos, adică la început, este necesar să realizăm esenţa rădăcinilor superioare aşa cum sînt ele în spiritualitate, deasupra oricărei imaginaţii, cu înţelesul lor precis, pur. Şi după ce atinge înţelesul rădăcinilor superioare, fiind înţelept el însuşi, --midaato--, este capabil să contempleze ramurile, palpabile, din această lume şi să afle, care este relaţia fiecărei ramuri din această lume cu propria sa rădăcină din lumea superioară în organizarea sa, în cantitatea şi calitatea sa.
Şi după ce înţelege şi ştie bine toate acestea, atunci î-şi va găsi o limbă comună între el şi rav-ul său, instructorul său. Adică, limba ramurilor. Prin care va fi capabil „Mekubalul” său a-i înmîna toate cercetările acestei ştiinţe care se petrec în lumile spirituale, divine, superioare. Atît cele ce a preluat de la învăţătorii săi, cît şi cunoştinţele adăugate, prin cercetarea sa. Fiindcă au de acum limbă comună, şi se înţeleg unul pe celălalt.
Însă, pe cînd elevul nu este înţelept el însuşi, ca să înţeleagă acea limbă el însuşi, adică semnificaţia ramurilor în ce priveşte rădăcinile lor, se-nţelege de la sine că nu este în stare rav-ul să-i explice nici măcar o vorbă din această ştiinţă spirituală — ruchanit. Şi cu atît mai puţin să negocieze cu el în ce priveşte cercetările din această ştiinţă. Neavînd o limbă comună de a comunica prin ea. Şi rămîn de parcă ar fi muţi. Aşadar în nici un caz nu se predau faptele divine, adică ştiinţa kabalei, decît celui care este înţelept deja el însuşi.
Şi este de întrebat de asemenea: de unde a învăţat elevul într-atît ca să înţeleagă interacţia dintre ramură şi rădăcină din perceperea rădăcinilor superioare ?
IAR răspunsul este că degeaba se străduieşte ADAM, sau OMUL „ci doar ajutorul Divin ne este NECESAR” !!
Cel care ajunge să-i fie pe plac Divinităţii, el va cuprinde înţelepciune,înţelegere, cunoaştere----hochma, bina, daat şi va ajunge la realizarea divinului. Iar în acestea nu-ţi poate veni în ajutor de loc vreo fiinţă în carne şi oase!!.
Într-adevăr,după ce i-a devenit drag DIVINITĂŢII, şi a ajuns să O realizeze, atunci este pregătit să vină şi să preia din imensitatea ştiinţei KABALEI şi doar atunci, din gura unui înţelept –"mekubal hacham” , avînd deja o limbă comună cu acesta.

DENUMIRI STRĂINE SPIRITULUI OMENESC.

Clarificînd cele de mai sus, vei înţelege, cititorule, de ce se află în cărţile kabalei expresii şi denumiri străine de tot spiritului omului. Iar acestea sînt frecvente în manualele de studiu al kabalei, care sînt „Cartea Zohar” şi „Corectările”, şi cărţile lui HA’ARI, -HA’ARIZAL.
Şi acestea sînt uimitoare de tot: de ce au decis aceşti înţelepţi să se folosească de astfel de expresii joase spre descrierea acestor idei sublime, divine ??
Însă, dupe ce ţi-ai însuşit, asimilat informaţiile de mai sus, vei înţelege într-adevăr faptul acesta. Căci, se-nţelege că nu se poate folosi nici o altă limbă pe lume, spre a explica această ştiinţă, decît numai prin limba specifică ei, care este limba ramurilor, după felul cum este raportată faţă de rădăcinile superioare.
Astfel se înţelege de la sine că nu pot fi abandonate, nici o ramură sau vreo derivaţie a unei ramuri, din cauza inferiorităţii sale, degradării sale, şi să fie omisă din expresiile dorite, necesare în acel context, neexistînd nici o altă ramură pe care să o folosim în locul acesteia.
Căci, precum nu sînt 2 fire de păr care să provină dintr-o singură origine, tot aşa nu avem 2 ramuri care să se refere la o singură rădăcină!
Astfel, dacă vom omite vreun fapt şi nu-l vom folosi, se va omite acel concept spiritual pe care îl reprezintă din lumea superioară. Fiindcă nu avem o altă expresie în locul ei care să exprime acea rădăcină superioară. Şi poate să dăuneze întregii ştiinţe, cu tot ceea ce cuprinde făcînd să lipsească una dintre inelele lanţului ştiinţei în totalitatea ei, inel care se referă la acel concept.
Deci găsim că dăunează întregii ştiinţe. Dat fiind că nu există încă o ştiinţă pe lume precum este ştiinţa kabalei, în care să fie o astfel de interdependenţă între fapte, organizate într-un sistem de cauză şi efect, depinzînd unul de celălalt de la un capăt la altul, exact ca un lanţ lung. Astfel că dispărîndu-ne vreo informaţie la mijloc, ni s-a întunecat toată ştiinţa, fiind strîns legate şi interdependente, toate faptele devenind o strînsă unitate. Şi de acum, nu ne mai mirăm dacă sînt folosite uneori expresii ciudate, dat fiind că nu le este permisă libertatea de a schimba expresiile între ele, a schimba bun cu rău sau rău cu bun .Ci trebuie să ne folosim totdeauna cu exact acea ramură sau faptă care indică cu degetul spre rădăcina sa superioară, cu toată intensitatea necesară acelui fapt. Şi de asemenea, trebuie să adauge amănunte descrierilor, pînă ce ajung să definească în mod precis lucrurile spre înţelegerea colegilor şi a cititorilor.
Sfîrşitul articolului.
Scris de BAAL HASULAM.
Tradus de Dr Mendel Clara