Kabbalah.info - Kabbalah Education and Research Institute

Baal HaSulam - Pacea in lume

 

Mila si adevarul se intalnesc laolalta; justetea si pacea s-au sarutat. Adevarul a tasnit din pamant, iar dreptatea ne-a privit din ceruri. Da, Domnul va da ceea ce este bine, iar pamantul nostru isi va da roadele.

                                                                                                        – Psalmi 85

TOTUL ESTE EVALUAT NU PE BAZA APARENTEI SALE LA UN MOMENT DAT, CI IN FUNCTIE DE MASURA SA DE DEZVOLTARE. 

Totul in realitate, bine si rau – si chiar si ce e cel mai daunator din lume are dreptul sa existe si nu trebuie eradicat din lume si distrus. Trebuie doar sa il reparam si sa il reformam, pentru ca orice observare a lucrarii Creatiei e suficienta, ca sa ne invete despre maretia si perfectiunea Operatorului si Creatorului sau. Ca urmare, trebuie sa intelegem si sa fim foarte atenti atunci cand vedem vreun defect la orice obiect al Creatiei, spunand ca e redundant si superfluu, caci asta ar insemna o calomnie la adresa Operatorului sau.

Este lucru stiut ca Creatorul nu a incheiat Creatia, atunci cand a creat-o. Si putem sa vedem in fiecare colt al realitatii, in general si in particular, ca ea respecta legile dezvoltarii treptate, de la absenta la incheierea cresterii. Din acest motiv, atunci cand fructul e amar, la inceputul cresterii sale, acest lucru nu este considerat un defect al fructului, de vreme ce cunoastem cu totii motivul: fructul inca nu si-a incheiat dezvoltarea.

La fel este in fiecare element al realitatii: atunci cand un element ne apare ca rau si daunator, el nu este decat o auto-marturie despre elementul respectiv; ca el se afla inca in faza de tranzitie – in procesul dezvoltarii sale. Ca urmare, nu putem decide ca este rau si nu este intelept sa ii atribuim vreun defect.

SLABICIUNEA REFORMATORILOR LUMII

Aceasta este cheia pentru a intelege slabiciunea reformatorilor lumii, de-a lungul generatiilor. Ei au privit omul ca pe o masina care nu functioneaza perfect si care trebuie reparata, adica, trebuie indepartate partile stricate si inlocuite cu altele, bune.

Si asta e tendinta tuturor reformatorilor lumii – sa eradicheze tot ce este daunator si rau in specia omeneasca… si este adevarat ca, daca Creatorul nu li s-ar fi impotrivit, probabil ca pana acum ar fi curatat omul pe deplin, lasand in viata numai pe cei buni si utili.

Dar deoarece Creatorul vegheaza meticulos asupra tuturor elementelor din Creatia Sa si nu lasa pe nimeni sa distruga nimic din Domeniul Sau, ci doar sa reformeze si sa faca util si bun, toti reformatorii de genul mentionat mai sus vor disparea de pe fata pamantului, iar inclinatiile rele nu vor disparea. Ele continua sa existe si numara in continuare treptele prin care trebuie sa traeca, pentru a isi incheia coacerea.

In acel moment, caracteristicile rele insele se vor transforma in caracteristici bune si utile, asa cum le-a perceput initial Creatorul, ca fructul copacului, care sta si asteapta si numara zilele si lunile pe care le mai are de asteptat, inainte sa se incheie coacerea lui - moment in care gustul si dulceata lui vor deveni evidente pentru oricine.

RECOMPENSAT – O SA GRABESC LUCRURILE, NERECOMPENSAT – TOATE LA TIMPUL LOR

Trebuie sa stim ca legea dezvoltarii mentionata mai sus, care este raspandita in toata realitatea, este garantata sa intoarca tot raul la fapte bune si utile, prin puterea Guvernarii Cerurilor de Sus, adica fara a cere permisiunea oamenilor care traiesc pe Pamant. Insa Creatorul a pus cunoasterea si autoritatea in mainile omului si i-a permis sa accepte legea de dezvoltare mentionata mai sus, sub propria sa autoritate si guvernare - si i-a inmanat capacitatea de a grabi procesul de dezvoltare dupa cum doreste, liber si complet independent de granitele timpului.

Se pare ca aici avem doua autoritati, care actioneaza in comportamentul de dezvoltare mentionat: una este autoritatea Cerurilor, care este sigur ca va transforma orice este daunator si rau in bun si util, dar asta se va face la timpul sau, in propriul sau mod, greoi si dupa mult timp. Si mai exista si autoritatea pamantului. Iar atunci cand obiectul care evolueaza este o fiinta vie, ea sufera chinuri groaznice sub presa dezvoltarii - o presa care isi croieste drumul fara mila.

Insa autoritatea pamantului este formata din oameni care au luat aceasta lege a dezvoltarii mentionata mai sus in propria lor guvernare si care pot sa se elibereze in totalitate de lanturile timpului, si care accelereaza timpul foarte mult - incheierea coacerii si corectarii obiectului, care inseamna sfarsitul dezvoltarii sale.

Acestea sunt cuvintele pe care le-au spus inteleptii nostri (Sanhedrin 98) despre mantuirea completa si despre corectarea completa a lui Israel. Si astfel, ei au clarificat versetul, Eu Domnul, voi grabi acestea la timpul lor (Isaia 60:22): Recompensat - o sa le grabesc; nerecompensat - la timpul lor.

Astfel, daca Israel este recompensat si ia legea dezvoltarii prin care trebuie sa treaca atributele lor rele pentru a fi transformate in altele, bune, atunci o va aduce sub propria sa guvernare. Cu alte cuvinte, isi va concentra mintea si inima ca sa corecteze toate caracteristicile rele pe care le are, si sa le transforme in caracteristici bune - ei singuri. Atunci, le voi grabi  - adica, ei vor fi complet eliberati de lanturile timpului. Si de acum, acest sfarsit depinde de propria lor vointa, adica numai de maretia faptei si de atentia grijulie. Astfel, ei au grabit sfarsitul.

Dar daca nu sunt recompensati cu dezvoltarea caracteristicilor lor rele sub propria lor autoritate, ci le lasa sub Autoritatea Cerurilor, atunci si ei vor ajunge cu siguranta la sfarsitul mantuirii lor si la sfarsitul corectarii lor. Asta pentru ca exista o siguranta completa in Guvernarea Cerurilor, care opereaza dupa legea dezvoltarii treptate, grad cu grad, pana cand tot ce este rau si daunator este transformat in bun si util, la fel ca fructul la un copac. Sfarsitul este garantat, dar la timpul sau - adica, este conectat si depinde complet de timp.

Conform acelei legi de dezvoltare treptata, persoana trebuie sa treaca prin multe trepte, care tind sa devina greoaie si foarte lente si lungi, si sa se intinda pe perioade foarte lungi de timp, pana sa ajungi la final. Si pentru ca obiectele despre care discutam sunt fiinte care evolueaza, fiinte sensibile, fiinte vii, si ele trebuie sa sufere chinuri si dureri uriase, in acele stari de dezvoltare, caci forta obligatorie, care exista la acele grade pentru a inalta pe om de la un grad inferior la un Grad Superior, nu este decat o forta de impingere a durerii si chinului care s-a acumulat la nivelul inferior si care nu mai poate fi tolerat. Datorita acestui lucru, trebuie sa parasim acel grad si sa ne inaltam la Unul Superior. Dupa cum au spus inteleptii nostri, Creatorul pune deasupra lor un rege, ale carui fraze sunt la fel de aspre ca ale lui Haman, iar Israel se caieste si se schimba.

Ca urmare, sfarsitul este sigur ca va veni la Israel, prin legea dezvoltarii treptate, mentionata mai sus – iar asta se numeste la timpul sau, adica, legat in lanturile timpului. Iar obiectivul garantat al lui Israel, luandu-si dezvoltarea caracteristicilor sub propria autoritate, se numeste le voi grabi, adica, total independent de timp.

BINELE SI RAUL SUNT EVALUATE DE ACTIUNILE INDIVIDULUI FATA DE SOCIETATE

Inainte sa analizam corectarea raului la specia umana, trebuie sa determinam mai intai valoarea acestor termeni abstracti, bine si rau. Atunci cand definim o actiune sau o caracteristica drept buna sau rea, ar trebui sa clarificam cui ii este benefica acea caracteristica sau acea fapta.

Pentru a intelege acest lucru, trebuie sa cunoastem temeinic valoarea proportionala dintre individual si colectiv, dintre individualul si colectivul in care traieste si din care se hraneste individul, atat in materie, cat si in spirit.

Realitatea ne arata ca nu exista dreptul de a exista pentru un individ izolat, fara a avea in jurul sau un numar suficient de oameni care sa il serveasca si sa il ajute sa isi satisfaca nevoile. Ca urmare, o persoana este nascuta de la bun inceput pentru a duce o viata sociala. Si fiecare individ din societate e ca o roata, care e legata cu mai multe alte roti, puse intr-o masinarie. Si aceasta roata nu are libertate de miscare in sine si de la sine, ci continua sa se miste cu miscarea celorlalte roti, intr-o anumita directie, pentru a da masinii calificarea de a isi efectua rolul general.

Iar daca exista o stricaciune la roata, atunci stricaciunea nu este evaluata in legatura cu roata in sine, ci in conformitate cu serviciul si rolul sau in legatura cu intreaga masinarie.

Iar la subiectul nostru, beneficiul pe care il are fiecare persoana, in colectivul sau, este evaluat nu conform propriului sau caracter bun, ci conform serviciului sau catre public. Si invers – apreciem caracteristica de rau a fiecarui individ numai in funcie de raul pe care il face publicului, in general, nu prin valoarea individuala a persoanei.

Aceste lucruri sunt foarte clare, atat din perspectiva adevarului pe care il contin, cat si din perspectiva binelui pe care il contin. Asta pentru ca ceea ce se gaseste in colectiv este doar ceea ce se gaseste in individual. Iar beneficiul colectivului este beneficiul fiecarui individ: cine face rau colectivului, isi ia partea de rau, iar cine aduce beneficii colectivului isi ia partea de beneficii, caci indivizii sunt parti ale intregului, iar intregul nu valoreaza in niciun fel mai mult decat suma tuturor indivizilor sau.

Astfel, se pare ca atat colectivul, cat si individul sunt unul si acelasi. Iar individul nu este ranit din cauza inrobirii sale fata de colectiv, caci si libertatea colectivului si libertatea individului sunt una si aceeasi. Si luand parte la bine, iau parte si la libertate.

Astfel, caracteristicile bune si caracteristicile rele, faptele bune si faptele rele sunt evaluate numai in functie de beneficiul publicului.

Desigur, cuvintele de mai sus sunt valabile daca toti indivizii isi executa rolul fata de public, in deplinatatea sa si daca primesc nimic mai mult decat merita si nu iau mai mult decat partea prietenilor lor. Dar daca o parte a colectivului nu se comporta corespunzator, se dovedeste ca aceasta nu numai ca este daunatoare pentru colectiv, dar isi face rau si ei insesi.

Nu vom discuta mai departe despre ceva ce este cunoscut tuturor, iar cele de mai sus sunt doar pentru a arata neajunsul, locul care necesita corectare, si anume ca fiecare individ va intelege ca propriul sau beneficiu si beneficiul colectivului sunt unul si acelasi lucru. Astfel, lumea va ajunge la corectarea sa completa.

CELE PATRU CARACTERISTICI, MILA, ADEVAR, DREPTATE SI PACE, IN INDIVIDUAL SI IN COLECTIV

Odata ce cunoastem pe deplin caracteristica dorita a bunatatii, trebuie sa analizam lucrurile si mijloacele pe care le avem la dispozitie, pentru a grabi acea incantare si acea fericire.

In acest scop, avem la dispozitie patru proprietati: mila, adevar, dreptate si pace. Aceste caracteristici au fost folosite de toti reformatorii lumii pana acum. Este mai corect sa spunem ca prin aceste patru calitati a inaintat dezvoltarea umana pana aici, prin guvernarea Cerurilor, pe o cale treptata, pana cand a adus omenirea la starea sa curenta.

Deja s-a scris ca ar fi mai bine pentru noi sa luam legea dezvoltarii in mainile noastre si sub propria noastra guvernare, caci astfel ne vom debarasa de orice suferinte pe care ni le rezerva istoria de dezvoltare, din aceasta zi inainte. Astfel, am analiza si am examina acele patru proprietati, pentru a intelege temeinic ce ni s-a dat pana acum, iar prin ele vom sti ce ajutor trebuie sa speram ca vom primi de la ele in viitor.

DIFICULTATI PRACTICE IN DETERMINAREA ADEVARULUI

Atunci cand discutam despre caracteristicile bune, teoretic, cu siguranta ca nu exista nicio caracteristica mai buna decat caracteristica adevarului. Asta pentru ca toata bunatatea pe care am definit-o mai sus, in relatia dintre individ si colectiv, este atunci cand individul da si isi joaca pe deplin rolul fata de colectiv, in acelasi timp luandu-si partea de la colectiv, in mod drept si cinstit. Si acesta e tot adevarul, dar neajunsul e ca, de fapt, colectivul nu accepta deloc aceasta proprietate. Astfel, dificultatea practica in adevarul mentionat mai sus este dovedita de la sine: exista un neajuns si o cauza aici, care o fac inacceptabila pentru colectiv. Si trebuie sa analizam ce este acest neajuns.

Atunci cand analizam indeaproape adevarul mentionat mai sus din perspectiva fezabilitatii sale practice, neaparat il vom gasi vag si complicat, iar pentru ochiul omenesc este imposibil de observat cu atentie. Adica, adevarul necesita ca noi sa egalizam toti indivizii din colectiv, care sa isi primeasca partea conform muncii, nici mai mult si nici mai putin. Iar asta e singura baza adevarata, care nu poate fi pusa la indoiala, caci e sigur ca oricine vrea sa se bucure de munca prietenului sau, faptele sale sunt impotriva motivului si adevarului clar mentionat mai sus.

Dar cum credem ca putem sa analizam cu atentie acel adevar, intr-un mod care sa fie acceptabil pentru colectiv? De exemplu, daca evaluam ceva conform muncii aparente, conform numarului de ore, si daca obligam pe toata lumea sa munceasca un numar egal de ore, atunci inca nu vom fi descoperit deloc caracteristica adevarului.

Mai mult, aici exista o minciuna evidenta, din doua motive: Primul este aspectul fizic, iar al doilea este aspectul mental al muncitorului.

Asta pentru ca, in mod natural, puterea de munca nu este egala la fiecare persoana. O persoana din societate lucreaza intr-o ora, datorita slabiciunii sale, mult mai mult decat prietenul sau care lucreaza doua ore sau mai mult.

Si aici mai e si o chestiune psihologica, pentru ca cel foarte lenes din fire se va epuiza mai mult intr-o ora, decat prietenul sau in doua ore sau mai mult. Si conform perspectivei adevarului evident, nu trebuie sa obligam o parte a societatii sa lucreze mai mult decat cealalta parte, pentru indeplinirea nevoilor vietii lor. Practic, cei care sunt puternici si agili de la natura, in societate, trag foloase din munca altora si ii exploateaza cu rautate, impotriva caracteristicii adevarului, pentru ca ei lucreaza foarte putin, in comparatie cu cei slabi si cu cei lenesi din societate.

Si daca luam in considerare legea naturala, A te lua dupa majoritate, atunci un astfel de adevar care considera numarul de ore de munca aparenta ca baza este complet nefezabil, caci cei slabi si cei lenesi sunt intotdeauna marea majoritate dintr-o societate, iar acestia nu vor permite minoritatii agile si puternice sa le exploateze forta si munca. Astfel, vedem ca baza mentionata mai sus, care este munca individului cu conditia adevarului evident, si cu aceasta majoritatea societatii, este complet nefezabila, deoarece nu poate fi analizata si evaluata in niciun fel.

Astfel, descoperim ca aceasta caracteristica a adevarului nu are nicio capacitate practica de a organiza calea individului si calea colectivului de o maniera absoluta si satisfacatoare. De asemenea, este complet insuficienta pentru a organiza viata dupa corectarea lumii.

Mai departe, aici exista dificultati inca si mai mari, pentru ca nu exista adevar mai clar decat natura insasi. Si este natural ca fiecare individ sa se simta in lumea Creatorului, ca fiind singurul domnitor, si ca toti ceilalti au fost creati numai ca sa ii usureze si sa ii imbunatateasca viata, fara ca el sa simta vreo obligatie sa dea ceva in schimb.

Si ca sa spunem in cuvinte simple, natura fiecarei persoane este sa exploateze viata tuturor celorlalti oameni din lume, in propriul sau avantaj. Si tot ce da altuia e doar din necesitate - si chiar si atunci, si in asta exista exploatarea altora, dar ea e facuta cu siretenie, astfel incat prietenul sa nu observe si sa cedeze de bunavoie.

Motivul pentru asta este ca natura fiecarei ramuri este aproape de radacina sa. Si pentru ca sufletul omului se intinde de la Creator, care este Unul si Unic, si totul este al Sau, astfel ca omul, care se intinde de la El, simte ca toti oamenii din lume ar trebui sa fie sub guvernarea sa si pentru uzul sau personal. Iar aceasta este o lege de neinfrant. Singura diferenta consta in alegerile oamenilor: Unii aleg sa exploateze oamenii realizand dorinte inferioare, iar altii realizand guvernare, iar o a treia categorie realizand respect. Mai departe, daca acest lucru s-ar putea face fara mult efort, am fi de acord sa exploatam lumea cu toate trei - bogatie, guvernare si respect. Insa persoana este obligata sa aleaga, conform posibilitatilor si capacitatilor sale.

Legea aceasta se poate numi legea singularitatii in inima omului. Nicio persoana nu ii scapa si fiecare isi primeste partea din aceasta lege: cel mare, conform dimensiunii sale, iar cel mic, conform dimensiunii sale.

Astfel, legea singularitatii de mai sus, in natura fiecarei persoane, nu este nici condamnata, nici laudata, ea fiind o realitate naturala si avand dreptul sa existe, ca toate partile realitatii. Si nu e nicio speranta de a o eradica din lume sau macar de a ii sterge putin forma, la fel cum nu e nicio speranta de a eradica intreaga specie omeneasca de pe fata Pamantului. Ca urmare, nu vom minti deloc daca vom spune despre aceasta lege ca este adevarul absolut.

Si pentru ca asa este fara nicio indoiala, cum putem sa incercam macar sa calmam pe cineva, promitandu-i egalitatea cu toti oamenii din colectiv? Caci nimic nu e mai departe de natura umana decat asta; singura inclinatie a omului este sa se inalte mai sus, deasupra intregului colectiv.

Astfel, am clarificat temeinic ca nu exista nicio posibilitate reala de a aduce comportamente bune si pline de bucurie in viata individului si in vietile colectivului, urmand caracteristica adevarului intr-un mod care sa calmeze mintea fiecarui individ, astfel incat persoana sa poata sa fie total de acord cu ea, asa cum va trebui sa fie la sfarsitul corectarii.

IN ABSENTA CAPACITATII DE A DETERMINA CARACTERISTICA ADEVARULUI, S-A INCERCAT DETERMINAREA CARACTERISTICILOR NOBILE

Si acum sa revenim la celelalte trei caracteristici: mila, dreptatea si pacea. Se pare ca, pentru inceput, ele au fost create doar pentru a fi folosite ca sprijin pentru slaba caracteristica a adevarului, in lumea noastra. Si aici, istoria dezvoltarii a inceput sa isi urce gradele lente si hoinare, in inaintarea sa catre organizarea vietilor colectivului.

Teoretic, toata lumea a fost de acord de bunavoie si si-a asumat sa nu se indeparteze in niciun fel de la adevar. Dar de fapt, oamenii s-au purtat complet opus fata de adevar. Si de atunci, soarta adevarului a fost sa fie mereu in mainile celor mai inselatori si niciodata in mainile celor slabi si drepti, pentru ca ei sa poata fi in vreun fel macar ajutati de caracteristica adevarului.

Neputand sa determine caracteristica adevarului in viata colectivului, cei exploatati si cei slabi au crescut in interiorul societatii, iar de aici au aparut caracteristicile milei si dreptatii, care si-au aplicat actiunile in comportamentul societatii, pentru ca existenta intregii societati obliga pe cei cu succes sa ii sprijine pe cei slabi, pentru a nu dauna societatii in general. Ca urmare, oamenii se comportau cu ei indulgent, adica, plini de mila si caritabili.

Insa e natural ca, in astfel de conditii, cei slabi si cei exploatati vor prolifera, pana cand vor fi suficient de multi, incat sa protesteze impotriva celor cu succes si sa porneasca certuri si lupte. Si de aici a aparut caracteristica “pacii” in lume. Astfel, toate aceste caracteristici – mila, caritatea si pacea – au aparut si s-au nascut din slabiciunea adevarului.

Asta a dus la impartirea societatii in secte. Unele au adoptat caracteristicile milei si caritatii, dandu-si altora posesiunile, iar altele au adoptat caracteristica adevarului, adica ce e al meu e al meu si ce e al tau e al tau.

In cuvinte mai simple, putem sa impartim cele doua secte in constructori si distrugatori. Constructorii sunt cei care vor construire, care vor binele colectivului, pentru care, deseori, sunt dispusi sa-si cedeze propriile posesiuni altora. Dar celor care sunt inclinati in mod natural catre distrugere si destrabalare le e mai usor sa se agate de caracteristica adevarului, adica, ce e al meu e al meu si ce e al tau e al tau, pentru propriul lor castig - si n-ar vrea niciodata sa cedeze nimic din ce-i al lor, fara sa ia in considerare periclitarea binelui colectiv, caci, prin natura lor, ei sunt distrugatori.

SPERANTE DE PACE

Dupa ce aceste situatii au adus societatii o mare dezbinare si au periclitat binele societatii, in societate au aparut fauritorii de pace. Acestia si-au asumat controlul si puterea si au reinnoit viata sociala, pe baza unor conditii noi, pe care le considerau adevarate, pentru a fi de ajuns pentru existenta pasnica a societatii.

Cu toate acestea, majoritatea acestor fauritori de pace, care apar dupa fiecare disputa, provin in mod natural din grupul distrugatorilor, adica dintre cautatorii adevarului, prin calea ‘ce-i al meu e al meu, ce-i al tau e al tau’. Asta pentru ca ei sunt cei puternici si curajosi din societate, numiti eroii, caci ei sunt intotdeauna dispusi sa renunte la propria lor viata si la viata intregului colectiv, daca colectivul nu este de acord cu punctul lor de vedere.

Insa constructorii societatii, care sunt oamenii milosi si caritabili, carora le pasa de propria lor viata si de viata colectivului, refuza sa se supuna la riscuri, pe ei insisi sau publicul, pentru a isi impune opinia in colectiv. Ca urmare, ei sunt intotdeauna de partea slaba a societatii, numita cei slabi de inima sau cei lasi.

Ca urmare, e evident ca mana desfranatilor curajosi va fi intotdeauna deasupra – si e natural ca fauritorii de pace sa provina dintre distrugatori, nu dintre constructori.

Astfel, vedem cum speranta pentru pacea, dupa care generatia noastra tanjeste atata, este futila, atat din perspectiva subiectului, cat si din perspectiva predicatului.

Din perspectiva subiectilor, care sunt fauritorii de pace din vremurile noastre si din orice generatie, adica cei care au puterea sa faca pacea in lume, sunt facuti vesnic din substanta umana pe care o numim distrugatori, caci ei sunt cautatorii adevarului, adica, cei care constituie lumea pe caracteristica ce-i al meu e al meu si ce e al tau e al tau.

Este natural ca acei oameni sa-si apere ferm opiniile, pana la punctul la care isi risca propria viata si viata intregului colectiv. Iar asta le da puterea sa prevaleze mereu asupra substantei umane numita constructori, cautatorii milei si caritatii, care sunt dispusi sa dea din ce-i al lor pentru binele altora, pentru a salva lumea, pentru ca ei sunt cei slabi de inima si cei lasi.

Astfel, se pare ca a cauta adevarul este unul si acelasi lucru cu distrugerea lumii, iar dorinta de mila si construirea lumii sunt unul si acelasi lucru. Ca urmare, nu ar trebui sa speram de la distrugatori sa sIabileasca pacea.

Si e lipsit de speranta sa speram la pace din perspectiva predicatului, adica din punctul de vedere al conditiilor de pace, in sine. Acest lucru este asa, deoarece conditiile corespunzatoare pentru binele individului si pentru binele colectivului, conform criteriului adevarului, pe care il doresc atata acesti fauritori ai pacii, inca nu au fost constituite. Si este necesar sa existe intotdeauna o mare minoritate in societate, care sa fie nemultumiti de conditiile care li se ofera, caci am aratat slabiciunea adevarului mai sus. Ca urmare, aceasta minoritate va ramane intotdeauna un combustibil pregatit si dispus pentru urmatorii batausi si pentru urmatorii fauritori de pace, care vor veni intotdeauna dupa ei.

STAREA DE BINE A UNUI ANUMIT COLECTIV SI STAREA DE BINE A LUMII INTREGI

Sa nu va surprinda daca amestec laolalta binele unui anumit colectiv cu binele intregii lumi, caci intr-adevar, deja am ajuns la un asemenea grad, incat toata lumea este considerata un singur colectiv si o singura societate. Adica, deoarece fiecare persoana din lume isi obtine maduva vietii si mijlocul de trai de la toti oamenii din lume, persoana este obligata sa slujeasca si sa ingrijeasca de binele intregii lumi.

Am dovedit mai sus ca subordonarea totala a individului fata de colectiv este ca o rotita intr-o masinarie. Acesta isi trage viata si fericirea de la acel colectiv si, ca urmare, binele colectivului si propriul sau bine sunt unul si acelasi lucru – si invers. Ca urmare, in masura in care o persoana este inrobita fata de sine, aceasta devine neaparat inrobita si fata de colectiv, dupa cum am discutat pe larg mai sus.

Si care este masura acelui colectiv? Aceasta este determinata de perimetrul din care extrage individul. De exemplu, in vremurile istorice, perimetrul acesta era doar perimetrul unei familii, adica individul avea nevoie de ajutor numai de la membrii propriei sale familii. In acele vremuri, el trebuia sa fie subordonat numai propriei sale familii.

Mai tarziu, familiile s-au adunat in orase si comitate, iar individul a devenit inrobit fata de orasul sau. Mai tarziu, cand orasele si tarile s-au unit in state, individul era sprijinit de toti concetatenii tarii sale, pentru fericirea vietii sale. Astfel, el a devenit sclavul tuturor oamenilor din tara sa. Ca urmare, in generatia noastra, in care fiecare persoana este ajutata in fericirea sa de toate tarile din lume, este necesar ca, in acea masura, individul sa devina inrobit fata de toata lumea, ca o rotita intr-o masinarie.

Ca urmare, posibilitatea de a avea compoortamente bune, fericite si pasnice intr-o stare este de neconceput, atunci cand nu este asa in toate tarile din lume – si invers. In vremurile noastre, tarile sunt toate legate in satisfacerea nevoilor lor de viata, la fel cum erau indivizii fata de familiile lor, inainte vreme. Ca urmare, nu mai putem vorbi si nu ne mai putem ocupa doar de comportamente care promit binele unei tari sau al unei natiuni, ci numai de binele intregii lumi, pentru ca beneficiul sau raul pe care il face fiecare persoana in lume depinde si este masurat de beneficiul tuturor oamenilor din toata lumea.

Si desi, de fapt, acest lucru este cunoscut si simtit, oamenii din lume inca nu l-au inteles cum trebuie. Si de ce? Pentru ca asa este comportamentul dezvoltarii in natura – ca actul sa vina inainte de intelegere si numai actiunile vor dovedi si vor impinge omenirea inainte.

In VIATA PRACTICA, CELE PATRU CARACTERISTICI SE CONTRAZIC UNA PE ALTA

Daca dificultatile practice de mai sus, care ne tulbura pe noi, cei neajutorati, pe cale, nu sunt suficiente, mai avem inca un amestec si o mare batalie a predispozitiilor psihologice - adica, a caracteristilor insesi in fiecare dintre noi individual, care sunt unice si contradictorii una fata de cealalta. Pentru cele patru caracteristici de mai sus, mila, adevar, dreptate si pace, care au fost impartite in natura oamenilor, fie prin dezvoltare, fie prin inapoiere, sunt contradictorii in si prin ele insele. Daca, de exemplu, luam caracteristica milei in forma sa abstracta, vedem ca guvernarea ei contrazice toate celelalte caracteristici, adica, prin legile domniei milei, nu exista loc pentru aparitia celorlalte caracteristici in lumea noastra.

Ce este caracteristica milei? Inteleptii nostri au definit-o, Ce-i al meu e al tau si ce-i al tau e al tauHasid [cel care are calitatea Hesed (mila)]. Si daca toti oamenii din lume s-ar purta conform acestei caracteristici, asta ar anula toata maretia caracteristicii adevarului si judecatii, pentru ca daca fiecare ar fi dispus, in mod natural, sa dea tot ce are altora si sa nu ia nimic de la altul, atunci tot interesul de a minti pe altul ar disparea. De asemenea, ar fi irelevant de discutat calitatea adevarului, caci adevarul si falsitatea sunt relative una fata de cealalta. Daca nu ar exista fals in lume, atunci nu ar exista nici conceptul de adevar. NU mai e necesar sa spunem ca toate celelalte caracteristici, care au venit doar ca sa consolideze caracteristica adevarului, datorita slabiciunii acesteia, ar fi si ele anulate.

Adevarul este definit in cuvintele: Ce e al meu e al meu, iar ce e al tau e al tau. Asta contrazice caracteristica milei si nu poate sa o tolereze, caci, dupa adevar, e nedrept sa muncesti si sa trudesti pentru altul, caci, pe langa faptul ca isi tradeaza prietenul si il obisnuieste sa exploateze pe altii, adevarul dicteaza ca fiecare persoana trebuie sa-si pretuiasca bunurile pentru vremuri de nevoie, ca sa nu trebuiasca sa fie o povara pentru semenii sai.

Mai mult, nu exista persoana care sa nu aiba rude si mostenitori care, de fapt, ar trebui sa conteze inaintea altora, pentru ca natura dicteaza ca cel care isi da proprietatea altora isi minte rudele si mostenitorii naturali, nelasandu-le nimic.

Iar pacea contrazice si dreptatea, deoarece pentru a face pace in public, trebuie indeplinite conditii care, prin continutul lor, promit celor agili si celor destepti, care isi investesc energia si intelepciunea, ca vor deveni bogati, iar celor care sunt neglijenti si naivi ca vor fi saraci. Ca urmare, cel care e mai energic isi ia partea lui, dar si partea prietenului sau neglijent si se bucura de o viata atat de buna, incat n-a mai ramas destul si pentru cel neglijent si naiv, ca sa-si asigure necesitatile de baza. Ca urmare, acestia raman complet saraci si deprivati in multe feluri.

Cu siguranta ca e nedrept sa ii pedepsim pe cei neglijenti si naivi atat de aspru, pentru nimic rau, caci ce pacat au ei si care e crima acelor bieti oameni, daca Providenta nu le-a dat agilitate si perspicacitate, ca sa fie pedepsiti cu chinuri mai aspre decat moartea?

Ca urmare, in conditiile pacii nu exista niciun fel de dreptate. Pacea contrazice dreptatea, iar dreptatea contrazice pacea, deoarece, daca ordonam drept impartirea proprietatii, adica daca dam celui neglijent si naiv o parte substantiala din partea pe care o are cel agil si cel energic, atunci acesti oameni puternici si cu initiativa cu siguranta ca nu vor avea odihna, pana nu vor rasturna guvernul care ii inrobeste pe cei mareti, pe cei energici, care ii exploateaza in favoarea celor slabi. Ca urmare, nu e nicio speranta de pace a colectivului. Astfel, dreptatea contrazice pacea.

CARACTERISTICA SINGULARITATII IN EGOISM AFECTEAZA RUINA SI DISTRUGEREA

Astfel, vedeti cum caracteristicile noastre se lovesc si se lupta unele cu altele – si nu numai intre secte, ci si in interiorul fiecarei persoane, cele patru caracteristici o domina toate deodata sau cate una si se lupta inauntrul sau, pana cand bunul simt nu mai poate sa le organizeze si sa le aduca la un consens deplin.

Adevarul este ca radacina intregii dezordini din noi este nimic altceva, decat caracteristica singularitatii, mentionata mai sus, care exista in fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin.

Si desi am clarificat ca ea vine dintr-un motiv sublim, ca aceasta caracteristica ne intinde direct de la Creator, care este singur in lume si Radacina tuturor creatiilor, dar din senzatia de singularitate, atunci cand aceasta se aseaza in egoismul nostru ingust, afecteaza ruina si distrugere, pana cand a devenit sursa a tot ce este si ce va fi ruina in lume.

Si e adevarat ca nu exista om pe lume care sa fie liber de asta; diferentele sunt doar in modul in care este folosita – pentru dorintele inimii, pentru a conduce sau pentru onoare – si asta e ceea ce ii separa pe oameni unii de altii.

Dar partea egala, la toti oamenii din lume este ca fiecare dintre noi e gata sa abuzeze si sa exploateze pe toti oamenii, pentru propriul sau avantaj personal, cu orice mijloace posibile, fara sa ia in considerare faptul ca se va construi pe sine pe ruina si distrugerea prietenului sau. Si nu conteaza ce permisiuni ne dam, fiecare dintre noi, conform directiei alese, caci dorinta e radacina mintii, iar nu mintea radacina dorintei. De fapt, cu cat mai mareata si mai impunatoare e persoana, cu siguranta ca la fel de mareata si de impunatoare este si caracteristica sa de singularitate.

FOLOSIREA NATURII SINGULARITATII CA SUBIECT DE EVOLUTIE IN COLECTIV SI IN INDIVIDUAL

Acum vom patrunde in intelegerea conditiilor directe care, in sfarsit, vor fi acceptate de omenire la momentul aparitiei pacii mondiale – si vom afla cum conditiile acesteia sunt bune pentru a aduce o viata de fericire individului si colectivului, precum si disponibilitatea lumii de a voi ca, in cele din urma, sa se impovareze cu acele conditii speciale.

Sa revenim la chestiunea singularitatii din inima fiecarei persoane, care poate sa inghita lumea intreaga pentru propria ei placere. Radacina sa se intinde direct de la Cel Unic la oameni, care sunt ramurile Sale. Aici, exista o intrebare care cere un raspuns: Cum se poate ca in noi sa apara o forma atat de corupta, incat sa devina parintele a tot ce e daunator si ruina in lume, si cum din Sursa a tot ce e constructie se intinde sursa a tot ce e distrugere? Nu putem lasa o asemenea intrebare fara raspuns.

Intr-adevar, exista doua fatete ale monedei singularitatii mentionate mai sus. Daca o privim din partea de sus, din partea echivalentei sale cu Cel Unic, ea functioneaza numai in forma daruirii catre altii, caci Creatorul e numai daruire si nu are nimic de forma primirii, pentru ca nu Ii lipseste nimic si nu are nevoie sa primeasca nimic de la creaturile pe care Le-a creat. Ca urmare, singularitatea care se intinde la noi de la El trebuie sa actioneze si numai in forme de daruire catre altii – dar si sa nu primim nimic pentru noi.

De partea cealalata a acestei monede, adica din perspectiva modului in care functioneaza efectiv in noi, vedem ca ea opereaza in directia complet opusa, pentru ca opereaza numai in forme de primire pentru sine, cum ar fi dorinta de a fi singurul om maret si bogat din toata lumea. Astfel, cele doua fete de mai sus sunt la fel de departe una de cealalta ca si Estul de Vest.

Asta ne da solutia la intrebarea noastra: Cum e cu putinta ca, in interiorul aceleiasi singularitati, care porneste si vine la noi de la Cel care este Unic in lume, Care este Sursa a tot ce este constructie, cum sa slujeasca in noi ca sursa a tot ce e distrugere? Asta ne-a venit pentru ca noi folosim acea unealta pretioasa in directia opusa, care este primirea pentru sine. Si nu spun aici ca singularitatea din noi nu va actiona niciodata in noi sub o forma de daruire, pentru ca nu putem nega ca printre noi exista oameni a caror singularitate opereaza in ei si sub forma daruirii fata de altii – cum ar fi cei care isi cheltuie banii pentru binele comun si cei care isi dedica toate eforturile pentru binele comun, etc.

Dar acele doua fete ale monedei, pe care le-am descris vorbesc numai despre doua dintre punctele de dezvoltare ale Creatiei, care aduce totul la incheiere, incepand de la absenta si urcand treptat gradele dezvoltarii, de la un grad la urmatorul, Superior, iar de acolo si mai sus, pana ce ajunge la culme, care este masura prestabilita a perfectiunii. Si acolo va ramane pentru totdeauna.

Ordinea dezvoltarii acestor doua puncte este: A) punctul de pornire, gradul cel mai de jos, care este aproape de absenta completa. Este descris ca fiind a doua fata a monedei. B) Culmea, unde se odihneste si exista pentru totdeauna. Iar aceasta este descrisa in prima fata a monedei.

Insa era aceasta in care traim deja s-a dezvoltat intr-o mare masura si s-a inaltat deja cu mai multe grade. Deja s-a ridicat deasupra fazei ei celei mai de jos, care este a doua fata mentionata mai sus, si a ajuns cu mult mai aproape de prima fata.

Ca urmare, deja exista printre noi oameni care isi folosesc singularitatea in forme de daruire catre ceilalti. Dar inca sunt putini, caci noi inca mai suntem la mijlocul caii de dezvoltare. Cand vom ajunge la punctul cel mai Inalt al gradelor, ne vom folosi cu totii singularitatea numai intr-o forma de daruire catre ceilalti si nu va exista nicio persoana care sa o foloseasca intr-o forma de primire pentru sine.

Prin aceste cuvinte, gasim ocazia sa analizam conditiile de viata din ultima generatie – vremea pacii mondiale, cand intreaga omenire realizeaza nivelul primei fete si isi va folosi singularitatea numai sub forma daruirii catre ceilalti, fara a o folosi deloc in forma primirii pentru sine. Si e bine sa copiem aici forma de viata mentionata mai sus, ca sa ne slujeasca drept lectie si drept model, pentru a ne calma mintile sub fluxul valurilor vietii. Poate ca merita si poate ca e posibil, si in generatia noastra, sa experimentam incercand sa ne asemanam cu aceasta forma de viata de mai sus.

CONDITIA VIETII IN ULTIMA GENERATIE

Mai intai, toata lumea trebuie sa inteleaga temeinic si sa explice imprejurimilor sale ca binele societatii, care este binele statului si binele lumii, sunt complet interdependente. Atata timp cat legile societatii nu sunt satisfacatoare pentru fiecare individ din stat si cat va ramane o minoritate care este nemultumita de guvernarea statului, aceasta minoritate conspira sub guvernarea statului si cauta sa il rastoarne.

Si daca puterea sa nu este suficienta pentru a se lupta cu guvernul statului fata in fata, va dori sa il rastoarne in mod indirect, incitand tarile una impotriva alteia si facandu-le sa se razboiasca, deoarece este natural ca, in vremuri de razboi, sa existe mult mai multi oameni nemultumiti cu care vor avea speranta sa atinga masa critica pentru a rasturna guvernul statului si a constitui o noua conducere, care sa le convina. Astfel, pacea individului este o cauza directa a pacii statului.

Mai departe, daca luam in considerare ca acea parte din stat al carei mestesug este razboiul, pe care statul o are intotdeauna, precum si orice speranta de succes a acelei parti, cum ar fi invatatii in stiinta razboiului si cei care traiesc din vanzarea de munitie, in ceea ce priveste calitatea sociala, ei sunt intotdeauna o minoritate foarte semnificativa, iar daca ii adaugam si pe acestia la minoritatea nemultumita de regulile actuale, la orice moment dat avem o mare cantitate de oameni care tanjesc dupa razboi si varsare de sange.

Astfel, pacea lumii si pacea statului sunt interdependente. Ca urmare, gasim neaparat ca, chiar si acea parte din stat care este actualmente multumita cu viata sa, care sunt cei agili si cei isteti, tot mai au multe de care sa se ingrijoreze, in ceea ce priveste siguranta vietii lor, datorita tensiunilor cu cei care se straduiesc sa ii rastoarne. Si daca ar intelege valoarea pacii, ar fi fericiti sa adopte comportamentul de viata al ultimei generatii, caci tot ce are un om, va da pentru viata sa.

DURERE VS PLACERE IN PRIMIREA PENTRU SINE

Astfel, atunci cand analizam si intelegem temeinic planul de mai sus, vom vedea ca toata dificultatea sta in a ne schimba natura, de la o dorinta de a primi pentru noi, la o dorinta de a darui altora, caci aceste doua lucruri se neaga unul pe altul. La prima vedere, planul pare imaginar, ca ceva aflat dincolo de natura umana. Dar cand il aprofundam, vom vedea ca aceasta contradictie de la primirea pentru sine la daruirea pentru altii nu e decat o chestiune psihologica, deoarece, de fapt, noi daruim altora, fara sa avem niciun beneficiu noi insine. Acest lucru este asa, pentru ca, desi primirea pentru sine se manifesta in noi in diferite moduri, cum ar fi proprietatea, posesiunile pentru placerea inimii, a ochiului, paleta etc., toate acestea sunt definite printr-un singur nume, placere. Astfel, intreaga esenta a primirii pentru sine pe care o doreste o persoana nu este nimic altceva, decat dorinta de placere.

Si acum, sa ne imaginam ca, daca ar fi sa adunam toate placerile pe care le simtim in decursul a saptezeci de ani de viata si sa le punem deoparte, apoi sa adunam toata durerea si supararea pe care o simtim in partea cealalta, daca am putea sa vedem rezultatul, am prefera sa nu ne fi nascut deloc. Si daca e asa, atunci ce primim noi, in viata? Daca presupunem ca obtinem douazeci la suta din placere in timpul vietii si optzeci la suta durere, atunci, daca le punem una in fata celeilalte, tot ar mai ramane saizeci la suta din suferinta, care nu a fost recompensata.

Dar astea nu sunt decat calcule personale, ca atunci cand lucrezi pentru tine. Insa intr-un calcul global, individul produce mai mult decat ia pentru propria sa placere si intretinere. Astfel, daca directia ar fi sa trecem de la primire pentru sine la daruire, atunci individul s-ar bucura de tot ce produce, fara multa durere.

 

Share On


Curs gratuit de Cabala

free_course

Înregistraţi-vă Acum pentru
un Curs Gratuit Online
de Cabala Autentică

Următorul curs începe în data de

27 SEPTEMBRIE 2016

Cabala pentru Incepatori

kabbalah for beginners

- “Începând studiul Zoharului”

Curs Virtual cu Michael Laitman,
în limba engleză

- ARHIVĂ -